Ziua Internaţională a Păcii 2026: Investeşte în pace pentru toţi, peste tot, în fiecare zi[2026-09-21]Alexandru BobocÎn fiecare an, în data de 21 septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) marchează Ziua Internaţională a Păcii. Sărbătoarea din 2026 se desfăşoară sub tema: „Investeşte în pace – pentru toţi, peste tot, în fiecare zi”. „Pacea este mai mult decât absenţa războiului; este fundamentul necesar pentru a aborda în mod colectiv provocările cu care se confruntă umanitatea. Este experienţa trăită a siguranţei, demnităţii, oportunităţilor şi cooperării în viaţa noastră de zi cu zi”, a subliniat secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Ziua păcii a fost stabilită în 1981 de Adunarea Generală ONU, pentru a fi aniversată în fiecare an pe 21 septembrie, în deschiderea sesiunilor din luna a noua. Adunarea Generală a ONU a declarat această dată ca o zi dedicată consolidării idealurilor păcii între toate naţiunile şi popoarele lumii. În această zi, ONU cere fiecăruia, oriunde, să respecte timp de 24 de ore non-violenţa şi încetarea focului. Îndemn la rugăciune pentru pace Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat constant la pace. În mesajul transmis cu ocazia Sfintelor Paşti 2026 Preafericirea Sa făcea apel la rugăciune pentru pace: „Să arătăm bucuria Învierii şi să ne rugăm pentru pace în lume!”. „Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos ne cheamă să arătăm bucurie şi pace, iubire fraternă şi faptă bună, în jurul nostru, în familie şi în societate. Să ajutăm pe cei săraci şi singuri, să ne rugăm pentru cei suferinzi, dar şi pentru românii aflaţi printre străini! În mod deosebit, să ne rugăm pentru pace şi înţelegere între popoare”, spunea Patriarhul României. Totodată, într-un alt mesaj transmis la Congresul Internaţional „Pavleia”, Patriarhul Daniel sublinia misiunea creştinului de a fi „făcător de pace”: În contextul lumii de astăzi, adesea tulburată de violenţă şi terorism, de conflicte armate, de războaie şi de ample migraţii de refugiaţi, glasul profetic al Sfântului Apostol Pavel ne cheamă să căutăm pacea lui Hristos „care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7) şi să devenim făcători de pace, adică oameni care, prin rugăciune, dialog şi acţiune, pot preveni sau aplana conflictele în societate sau între popoare. O Zi Mondială a Păcii este serbată şi în data de 1 ianuarie, aceasta fiind instituită, în 1968, de Papa Paul al VI-lea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 40, Ultimul acces: 2026-10-25 03:59:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1