Relicva Sf. Francisc din Assisi la biserica Sfânta Cruce din Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Relicva Sf. Francisc din Assisi la biserica Sfânta Cruce din Bucureşti

[2026-10-15]
foto: ARCB.ro
Anul 2026, declarat An Jubiliar Franciscan de Papa Leon al XIV-lea, marcând împlinirea a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc din Assisi, înseamnă pentru noi, în mod special, un an în care putem experimenta mai mult pacea, milostivirea, sărăcia evanghelică şi caritatea de zi cu zi. În România, Anul Jubiliar Franciscan este marcat în mod deosebit printr-un pelerinaj naţional al relicvei Sfântului Francisc, între 31 iulie şi 17 octombrie 2026. În parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” din Bucureşti, relicva a ajuns pe 7 octombrie 2026, zi care a coincis, în mod providenţial, cu sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului.

Relicva, însoţită în toate parohiile vizitate de preoţii franciscani Clement Tălin şi Claudiu Ilieş, a fost aşezată la loc de cinste, spre venerarea credincioşilor, şi a rămas la noi până a doua zi la prânz. Pe lângă cei doi fraţi franciscani, la Sfânta Liturghie au celebrat pr. paroh Ciprian Andrei, pr. colaborator Maricel Bulai, pr. greco-catolic Valeriu Median, pr. Eugen Blaj, director al Operelor Misionare în România şi Republica Moldova, şi pr. Dragoş Kelemen, de la Conventul „Sfântul Bonaventura” din Bucureşti, care a ţinut şi predica. Şapte preoţi la altar, un număr frumos pentru o zi specială, 7 octombrie. Bucuria a fost întregită de harul Spovezii şi al iertării sacramentale, căci la confesional a stat pr. vicar Silviu-Marian Şaran.
Sfânta Liturghie, la care au participat numeroşi credincioşi evlavioşi, a pus în lumină bucuria Cerului, la care suntem chemaţi cu toţii. Biserica în sărbătoare ne aminteşte că sufletele noastre trebuie să fie într-o sărbătoare continuă, aşa cum a subliniat părintele predicator, a cărui omilie a avut ca laitmotiv cuvintele: „Pentru că te iubesc”. Poate nu ne dăm seama, spunea pr. Dragoş, dar tot ceea ce facem când venim la Sfânta Liturghie, când ne ducem viaţa, cu greutăţile şi bucuriile ei, când ne apropiem de Sfintele Sacramente, facem din iubire. Toate acestea sunt însufleţite de iubire: de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, dar şi de iubirea noastră faţă de Dumnezeu. Desigur, sfinţii ne amintesc, într-un mod eroic, de acest schimb miraculos de iubire. În sfinţi, Dumnezeu se oglindeşte mai limpede, dar toţi suntem chemaţi, într-un fel sau altul, să fim sfinţi, să oglindim cât mai mult din frumuseţea şi iubirea Creatorului nostru. (Raluca Faraon pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2026-10-23 22:29:00