COMUNICAT DE PRESA - Primaria ajuta Mitropolia[2005-11-09]În ediția din 9 noiembrie a.c., cotidianul Evenimentul din Iași a publicat un articol intitulat Mitropolia Moldovei și Bucovinei a dat în judecată Primăria Iași. Din dorința de a prezenta cititorilor săi o știre șocantă, Evenimentul prezintă o acțiune în constatare drept un conflict între Primărie și Mitropolie, afirmand că șefii municipalității s-au trezit cu un proces din partea MMB. În realitate este vorba despre o acțiune în instanță prevăzută de articolul 111 din Codul de procedură civilă pe care o poate iniția orice persoană fizică sau juridică în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra unor terenuri sau imobile, hotărarea judecătorească putand ține loc de titlu de proprietate. Acesta este și cazul acțiunii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care deține în proprietate întregul complex mitropolitan cuprinzand terenul și clădirile celor două catedrale, precum și celelalte clădiri din jur. Terenul a fost primit în proprietate de Mitropolie în perioada medievală iar construcțiile au fost ridicate în vremuri în care legislația nu prevedea existența autorizației de construcție sau a cărții funciare. Pentru efectuarea unor lucrări de consolidare sau extindere la aceste clădiri este necesară o autorizație pe care Primăria nu o poate elibera întrucat nu există titlu de proprietate. Întrucat Primăria nu poate acorda titluri de proprietate în acest caz conform legilor fondului funciar, neavand în proprietate sau în administrare aceste bunuri, singura cale de a obține aceste titluri a fost cea judecătorească. De altfel această soluție a fost sugerată chiar de către persoane autorizate din cadrul Primăriei. Așadar, aceasta este o formă prin care Primăria ajută Mitropolia să obțină recunoașterea unui drept pe care îl are asupra terenului și imobilelor cuprinse în complexul mitropolitan. Mitropolia nu a chemat în judecată pe Primarul Iașului ci a chemat, prin această acțiune prevăzută de lege, Consiliul Local al Municipiului Iași, pe raza administrativ-teritorială a căruia se află terenul complexului mitropolitan, să recunoască acest drept de proprietate pe care Mitropolia îl are încă din secolul al XVI-lea. Este regretabil că, din neștiință sau din răutate, un ziar pe care-l știam obiectiv în prezentarea informațiilor încearcă să manipuleze opinia publică sugerand că ar exista un conflict între Primăria Iașului și Mitropolia Moldovei și Bucovinei.Secretariatul Centrului Eparhial Iași Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 839, Ultimul acces: 2026-04-17 12:10:04
|
Timp total: 0,41s...
[1]:1