Mare sărbătoare în curând la Bacău[2005-11-13]Aducând mulțumire bunului Dumnezeu și tuturor binefăcătorilor, duminică, 20 noiembrie, solemnitatea Isus Cristos, Regele Universului (ora 10.30) vor avea loc consacrarea altarului și sfințirea bisericii Bacău "Sfinții Petru și Paul", scrie pr. Ștefan Erdeș pe situl Diecezei de Iași. Episcop consacrator la acest eveniment va fi Excelența sa Petru Gherghel. Au fost invitați PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București, alți Episcopi și preoți.Materialul publicat de Ercis.ro oferă câteva date istorice, precum și date despre noua biserică. Aflăm astfel că prezența catolicilor în Bacău durează din secolul al XIII-lea. Orașul Bacău reprezintă unul dintre cele mai vechi centre catolice din spațiul moldav. Biserica "Sfântul Nicolae", care a deservit credincioșii din Bacău mai bine de 120 de ani, a fost ridicată între anii 1841 și 1846. Aceasta a fost singura biserică pentru toți credincioșii din Bacău în perioada comunistă. Aici și-au găsit refugiul cele 7.568 de familii de credincioși catolici aparținând unei singure parohii. Acum în Bacău sunt patru parohii. Necesitățile pastorale au impus să se ridice noi lăcașuri de cult. Biserica romano-catolică Bacău "Sfântul Petru și Paul" este situată în partea centrală a orașului, având o suprafață construită de peste 1.300 de mp. În biserică încap peste 3.000 de credincioși. Structura de rezistență concepută estetic și funcțional este una de tip mixt: beton armat și metal. Finisajele sunt o armonizare de clasic și modern specific lăcașurilor de cult romano-catolice. Lucrările au început în luna iunie a anului 1990, având ca proiectanți pe arhitect Mihai Maica, arhitect Rozela Georgescu Buznea, inginer dr. Constantin Avram și diriginte de șantier maistru Gheorghe Bișoc. Biserica, având 61 m lungime, 44 m lățime, 74 m înălțime, impresionează plăcut ochii vizitatorilor și se încadrează bine în urbanistica orașului. Privită din exterior, Biserica este percepută în două volume: nava principală și turnul care combină stilul clasic cu cel "arc nuvo". La interior noblețea marmurei se alătură căldurii lemnului de stejar, iar în exterior tâmplăria din aluminiu se îmbină firesc cu tencuielile din granule de marmură și tabla suedeză care acoperă turnul. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 906, Ultimul acces: 2026-06-09 01:01:04
|
Timp total: 0,37s...
[]:1