COMUNICAT DE PRESǍ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

COMUNICAT DE PRESǍ

[2005-11-15]
"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptură așa de minunată" (Psalmul 138)
--------------------------------------------------------------------------------
Va informăm că a luat ființă, prin hotărâre judecatorească, Filiala din București a Asociației crestin-ortodoxe “Pro-Vita pentru născuți și nenăscuți”.

Asociația "Pro-Vita" este o organizație neguvernamentală și non-profit cu sediul în Vălenii de Munte, ale cărei principale obiective sunt:

• salvarea de la dispariția materială și recuperarea psihică și morală a unor copii aflați la marginea societății și refuzați de aceasta,

• lupta împotriva avortului, în conformitate cu principiile creștin-ortodoxe.

Încă din 1994, fondatorii - preotul Nicolae Tănase și preoteasa Maria Tănase - împreună cu voluntari din diverse categorii sociale, desfășoară în satele prahovene Valea Plopului și Valea Screzii, o intensă activitate de asistență socială de care au beneficiat până acum circa 1000 de persoane, în special copii încredintați în plasament familial unor familii din sat, sau copii găzduiți în casa parohială și îngrijiți de personalul Asociației. Tot aici găsesc adăpost și asistență, femei gravide cu probleme familiale sau materiale și lehuze alături de nou-născuți.

Asociația asigură de asemenea protecție copiilor cu dificultăți materiale din zona comunei sau din țară, prin oferirea zilnică de mese calde și organizarea de tabere gratuite anuale, cu sprijinul sătenilor din partea locului sau din alte parohii, în spiritul creștin ortodox și tradițional românesc.

Activitatea “Pro-Vita” se desfășoară după un model unic de rezolvare în România a problemelor copiilor dezavantajați social, în centrele sale aflându-se în acest moment peste 200 de copii, majoritatea asistați total și permanent.

Fondatorii Filialei București împărtășesc obiectivele Asociației, mărturisind că viața este un dar de la Dumnezeu, iar atentatul la adresa vieții - în faza ei inițială (avortul și anticoncepționalele), sau în faza ei adultă (crima), ori finală (suicidul și eutanasia) sunt atentate la adresa lui Dumnezeu.

În conformitate cu aceste principii, Filiala București își propune ca principale obiective, sprijinirea financiară și logistică, prin donații și sponsorizări, a centrelor din Valea Plopului și Valea Screzii, precum și multiplicarea și difuzarea de materiale informaționale împotriva avortului.

Orice persoană care dorește să sprijine activitatea Asociației și care cunoaște și aprobă obiectivele sale, este chemată să ni se alăture.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să ne contactați:

• Asociația "Pro-Vita pentru născuți și nenăscuți" - Filiala București

• sediu: str. Grigorescu Tocilescu nr. 5, sector 5 București

• tel: 0723-700.054; fax: 021-332.47.16

• email: provitabucuresti@yahoo.com , web: http://www.provitaortodoxa.ro

• Consiliul Director: Romeo Semeniuc, președinte, Bogdan Ioan Stanciu si Camelia Râmniceanu, vicepreședinți.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-04-11 12:52:04