Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse la Chișinău[2005-11-15]Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, și-a încheiat ieri vizita de două zile în Republica Moldova, unde s-a aflat la invitația președintelui Vladimir Voronin. Această vizită a fost făcută într-un moment în care relațiile dintre Chișinău și Moscova sunt mai proaste ca oricând, atât pe plan politic, cât și economic, informează BBC România. Deși relațiile dintre Federația Rusă și Republica Moldova s-au deteriorat constant în ultimele luni, Patriarhul Alexei al II-lea a fost primit la Chișinău cu un fast fără precedent.La scurt timp după sosire, el a fost decorat de către președintele Voronin cu cea mai înaltă distincție de stat, Ordinul Republicii. După ceremonia de decorare, Vladimir Voronin a declarat că, în pofida oricăror neînțelegeri, popoarele Rusiei si Moldovei, rămân apropiate și înrudite, și acesta ar fi și meritul Patriarhului Alexei al II-lea. La rândul său, Patriarhul rus i-a mulțumit președintelui moldovean pentru modul în care a fost primit la Chișinău. "Aflându-mă pe acest pământ primitor al Moldovei, văd manifestări de respect față de noi, față de capul Bisericii Ortodoxe Ruse, Biserică ce are o istorie milenară și care servește poporul său, servește și întărește credincioșii din țara noastră, ... din țările noastre ...", a spus Patriarhul Alexei. Întrebat de ziariști dacă îl va invita la Chișinău și pe Patriarhul Teoctist, al Bisericii Ortodoxe Române, președintele Voronin a spus că nu va face niciodată acest lucru. "Noi avem o Patriarhie și avem o Mitropolie recunoscută în țara noastră care se numește Mitropolia Moldovei." În pofida acestei declarații a președintelui Voronin, subliniază BBC România, în Republica Moldova, pe lângă Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, mai există și Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române și recunoscută oficial de către stat. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 908, Ultimul acces: 2026-04-13 11:53:08
|
Timp total: 0,41s...
[]:1