Dubla sarbatoare in Catedrala Lugojului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Dublă sărbătoare în Catedrala Lugojului

[2005-11-16]
Duminică, 13 noiembrie, credincioșii greco-catolici din Lugoj au sărbătorit două evenimente: comemorarea a 10 ani de la trecerea în eternitate a marelui Corneliu Coposu și conferirea tonsurii și a lectoratului tânărului Ardelean Narcis Sorin student teolog în ultimul an de studii la Blaj.

La începutul Sfintei Liturghii, PS Alexandru Mesian a prezentat cele două evenimente, făcând o prezentare a candidatului la lectorat și dând citire recomandării semnate de pr. dr. Cristian Barta, directorul Departamentului Blaj a Facultății de Teologie Greco-Catolică și rector al Seminarului Major din Blaj. Tânărul candidat a fost condus în fața Episcopului de doi preoți concelebranți, pr. drd. Coriolan C. Mureșan, vicar judecătoresc al Episcopiei și de pr. consilier eparhial Teodor Baba, protopop de Lugoj. După conferirea tonsurii și a lectoratului, Narcis Ardelean s-a alăturat celorlalți trei lectori prezenți: Raimondo-Mario Rupp, Simonel Boanchiș și Emil Mărginean.

La ieșirea cu darurile, PS Alexandru s-a rugat și pentru odihna veșnică a seniorului Corneliu Coposu. În cuvântul său de învățătură a evocat personalitatea lider român creștin democrat. Referitor la acordarea lectoratului tânărului Narcis Ardelean Sorin, Episcopul a subliniat necesitatea formării tinerilor la preoție, pregătire axată pe trei linii fundamentale: spirituală, intelectuală și morală. Pr. Coriolan a vorbit despre parabola Samariteanului Milostiv ca o chemare a creștinilor spre iubirea aproapelui, ca o luptă împotriva prejudecăților de orice fel și ca un exemplu pentru viața candidaților la preoție și a tuturor celor ce doresc sincer să-l urmeze pe Cristos.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-04-11 14:12:39