Diaconia, tema pentru anul urmator - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Diaconia, tema pentru anul următor

[2005-11-18]
În bogata activitate pastorală desfășurată în Dieceza de Timișoara, promovarea tinerilor din comunități este așezată în linia priorităților. În cursul lunii septembrie a.c. la sediul Centrului Diecezan de Tineret din Timișoara (Str. A. Pacha nr. 2) a avut loc o întâlnire la care au participat tineri animatori de grup și persoane implicate în munca cu tineretul, scopul fiind acela de a se face pe de o parte o evaluare a activității de până acum (anul 2004-2005), iar pe de altă parte, pe baza propunerilor formulate să se contureze noul "Plan Pastoral pentru perioada 2005-2006", acesta din urmă fiind a patra ediție, primul plan fiind elaborat de către Centrul Diecezan de Tineret pentru anul 2002-2003. La această întâlnire a fost prezent pr. Szilvágyi Zsolt, responsabil diecezan pentru pastorația tineretului, și Sr. Marie-Therese Gabor, referent.

Planul Pastoral pentru anul 2004-2005, în ceea ce privește activitatea cu tineretul, a avut ca temă principală "Martyria", adică mărturia creștină. Această temă s-a considerat potrivită ținând cont și de faptul că anul 2005 a fost An Jubiliar pentru Dieceza de Timișoara. Așa cum primul Episcop, Sf. Gerard, cu 975 de ani în urmă a vestit evanghelia, așa și Biserica de aztăzi trebuie să găsească modalitatea ca vestea îmbucurătoare a lui Isus să ajungă la omul zilelor noastre, mai ales la generația tânără. În anul pastoral precedent, prin organizarea, respectiv prin sprijinul Centrului Diecezan de Tineret au avut loc 53 de acțiuni cu tinerii. Astfel în anul trecut, mai mult de 4.700 de tineri, care au luat parte la aceste acțiuni, s-au implicat într-un oarecare mod în viața tineretului din Dieceza noastră. Aceste acțiuni au avut caracter spiritual (exerciții spirituale, întâlniri, rugăciuni comune, liturghii de tineret, adorații, etc.), educativ (curs de animatori și lectori) și distractiv (serbarea crăciunului, a carnavalului, a verii). În afară de Întâlnirea Diecezană de Tineret organizată la Timișoara, tinerii din cele trei arhidiaconate ale Diecezei - de Timiș, de Mureș și Montan - au mai putut participa la întâlnirile organizate la Maria-Radna, Maria-Ciclova, Arad, Pecica, Lugoj. În cadrul întâlnirilor lunare organizate la Centrul Diecezan de Tineret din Timișoara, s-a discutat o mare varietate de teme alese de către tineri, la aceste întruniri participând și mai mulți invitați. Au existat activități comune cu Liga Tineretului Ortodox din Timișoara. Pe plan diecezan s-au creat și aprofundat contacte și legături între diferitele grupuri de tineri din comunitățile diecezei, activitate care s-a derulat inclusiv în cadrul vizitelor canonice pe care Excelența Sa Martin Roos, Episcopul de Timișoara le derulează în parohiile programate. Astfel, tinerii din parohiile decanatelor de Deta și Severin au avut posibilitatea întâlnirii directe cu Episcopul Diecezan, fiind vizitate cu această ocazie și de reprezentanții Centrului Diecezan de Tineret. Aceste contacte directe s-au dovedit a fi foarte utile de ambele părți, având în vedere, că o mare parte a tineretului din Dieceza de Timișoara trăiește în comunități destul de izolate.

În afară de întâlnirile organizate în diferitele comunități ale Diecezei de Timișoara, importante sunt și legăturile cu tinerii din celelalte dieceze din România respectiv cu tinerii catolici din întreaga lume. În anii precedenți s-a străduit să se mențină o bună relație cu organizațiile pastorale pentru tineret, mai ales cu Dieceza de Szeged (Ungaria), de Zrenjamin (Serbia) și Fulda (Germania). Grupuri de tineri din Dieceza de Timișoara au participat și la Întâlnirea Mondială a Tinerilor organizat la Köln (Germania), la întâlnirile comunității Taize, respectiv la Întâlnirea Națională organizată la Șumuleu-Ciuc. Promovarea mărturiei creștine a tinerilor s-a realizat în decursul perioadei trecute și prin diferitele programe de reculegere. La pelerinajul ministranților - organizat în luna iunie 2005 la Maria-Radna - au participat aproximativ 400 de tineri, iar la pelerinajul tinerilor la Maria-Ciclova din luna septembrie, 200 de tineri. Începând din luna februarie tinerii catolici din comunitățile orașului, pregătesc lunar ore de adorație la câte o biserică la care sunt așteptați toate grupurile de tineret din Timișoara. În anul pastoral precedent, Timișoara a găzduit și Întâlnirea Națională a Studenților Catolici, vorbitori de limbă maghiară.

Pentru anul pastoral 2005-2006 s-a propus ca tema generală să fie "Diaconia", adică slujirea caritativă, făcându-se și propuneri concrete: o mai mare mediatizare a întâlnirilor și a activităților din dieceză, continuarea anumitor activități care au avut un ecou pozitiv la tineri, implicarea mai intensă a tinerilor în activitatea parohiilor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 864, Ultimul acces: 2026-04-12 02:55:50