Concert de Craciun pentru misiunile din Orient - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Concert de Crăciun pentru misiunile din Orient

[2005-11-25]
Tradiționalul concert de Crăciun va avea loc anul acesta în Aula Paul al VI-lea, sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 6.30 PM. Anul acesta el va fi dedicat misiunilor din orient. Conform unui comunicat dat astăzi publicității, concertul urmărește "să ajute la conștientizarea problemei vocației misionare a Bisericii și să sensibilizeze în direcția strângerii de fonduri pentru sprijinirea misiunilor din Asia". Un motiv pentru alegerea acestei teme pentru concert, se spune în comunicat, "este faptul că 2006 a fost declarat ca Anul Xaverian (în onoarea celor 500 de ani de la nașterea Sf. Francisc Xaveriu), an deschis oficial de acest concert".

Evenimentul din 3 decembrie va include diferite fragmente dintr-un nou muzical despre viața sfântului: "Xavier - visând la China". Aceasta este țara pe care iezuitul dorea să o traverseze în ultima sa călătorie misionară; dar a căzut bolnav pe insula Sancian, la 100 km de coasta chineză, murind acolo la 3 decembrie 1552. Artiști din lumea întreagă vor participa la concert pentru a "simboliza întâlnirea dintre diversitatea de țări, culturi, religii, experiențe de viață, idealuri, genuri și stiluri muzicale", se mai spune în comunicatul citat de serviciul de știri al Vaticanului, și pentru a "sublinia încă o dată universalitatea Bisericii".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 959, Ultimul acces: 2026-04-16 12:22:43