Vaticanul incepe pregatirile de Craciun - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vaticanul începe pregătirile de Crăciun

[2005-11-25]
Papa Benedict al XVI-lea va prezida primele Vespere ale Adventului sâmbătă seara, 26 noiembrie, în Bazilica din Vatican, deschizând astfel perioada de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. În Piața San Pietro muncitorii lucrează deja pentru o iesle uriașă, ca în fiecare an. Ieslea va fi dezvelită în ajunul Crăciunului și va fi flancată de brazi de Crăciun gigantici, anul acesta din Austria.

Agenda Papei Benedict se va aglomera cu apropierea Crăciunului, existând o serie de evenimente și ceremonii tradiționale până inclusiv la intrarea în 2006. În luna decembrie s-a anunțat că va participa la meditațiile săptămânale de Advent, ținute de pr. Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale. În centrul Pieței San Pietro se lucrează la iesle. Papa Ioan Paul al II-lea a fost cel care a introdus ieslea în Vatican în 1982. Anul trecut scena Nașterii a inclus 17 figurine în mărime naturală, cea mai veche datând din mijlocul secolului al XIX-lea. Bradul de Crăciun - un alt element decorativ introdus în Vatican de defunctul Pontif - va sta lângă iesle pentru a-l 24-lea an consecutiv. Bradul de peste 27 de metri înălțime va veni din Austria, în fiecare an o altă țară contribuind (Austria a mai dat în 1987, 1989, 1991, 1993 și 2000). Bradul va sosi la Vatican la început de decembrie, iar la 17 decembrie Papa va fi alături de liderii politici austrieci la ceremonia aprinderii luminilor la brad.

La 22 decembrie, Papa Benedict al XVI-lea va ține o recepție tradițională pentru membrii Curiei Romane și ai Casei Pontificale, cu schimburi de felicitări de Crăciun. Va prezida în ajunul Crăciunului Liturghia de noapte și va rosti mesajul "Urbi et Orbi" de la balconul central al Bazilicii în amiaza zilei de Crăciun. Va fi a doua apariție în acel balcon după alegerea ca Papă la 19 aprilie. Mesajul va fi transmis de peste 110 rețele de televiziune în 70 de țări. La 26 decembrie, în sărbătoarea Sf. Ștefan, primul diacon și martir, Papa Benedict va conduce rugăciunea Angelus de la fereastra apartamentului său. Apoi miercurea va ține audiența generală. La 31 decembrie va conduce Te Deum-ul de mulțumire pentru binecuvântările din 2005, apoi va merge la ieslea din Piața San Pietro pentru a se ruga.

La 1 ianuarie va celebra Liturghia pentru sărbătoarea Mariei, Mama lui Dumnezeu, cu participarea corpurilor diplomatice acreditate la Vatican; atunci va fi și a XXXIX-a Zi Mondială a Păcii. Biroul pentru ceremoniile liturgice papale nu a anunțat încă dacă Papa Benedict va prezida consacrări de Episcopi la 6 ianuarie; nici botezuri de copii la 8 ianuarie. Dar Pontiful este așteptat să participe la aceste ceremonii tradiționale, primul în Bazilica din Vatican, al doilea în Capela Sixtină. Datorită stării sănătății Papei Ioan Paul al II-lea, în ultimii doi ani aceste ceremonii nu au mai avut loc.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1000, Ultimul acces: 2026-04-16 08:05:20