Papa a primit vizita Episcopilor polonezi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa a primit vizita Episcopilor polonezi

[2005-12-04]
Ieri dimineață, Papa Benedict al XVI-lea a primit în audiență al doilea grup de prelați din Conferința Episcopală Poloneză, care și-au încheiat vizita "ad limina". În discursul său, Sfântul Părinte s-a referit la noua evanghelizare, temă atât de dragă predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea. "Sub călăuzirea sa am intrat în acest nou mileniu de creștinism, conștienți de validitatea perpetuă a chemării sale la noua evanghelizare", a spus Papa. După ce a subliniat faptul că responsabilitatea primară privind evanghelizarea este pe umerii Episcopilor, Papa a subliniat responsabilitatea acestora legată de "calitatea formării în seminarii", ținând cont "nu doar de formarea intelectuală a viitorilor preoți, ci și de formarea emoțională". În acest sens, el a cerut prelaților să implementeze îndrumările din recentul document al Congregației pentru Educația Catolică, privind admiterea la hirotonire.

"Este important", a continuat Papa, "ca procesul formării spirituale și intelectuale să nu se încheie în seminar. Formarea permanentă a preoților este necesară. Știu că în Diecezele poloneze se organizează cursuri, exerciții spirituale și alte întâlniri, în care preoții își pot împărtăși problemele și realizările." După ce a subliniat faptul că Episcopii trebuie "să îi asculte cu atenție pe preoți și să îi ajute în problemele lor", Papa Benedict i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru numeroasele vocații din Polonia și i-a încurajat pe preoți "să își asume slujirea misionară sau angajamentul pastoral în țări în care clerul este mai puțin". "Diferitele carisme și slujiri ale călugărilor și călugărițelor și ale membrilor laici ai institutelor de viață consacrată reprezintă o sursă de mare bogăție pentru Biserică." În acest context, Papa i-a invitat pe prelați să vegheze asupra comunităților călugărești feminine. "Călugărițele care și-au asumat diferite slujiri în Biserică merită respectul suprem, iar munca lor trebuie recunoscută și apreciată corect. Nu trebuie să le fie refuzată asistența spirituală corespunzătoare sau posibilitatea dezvoltării intelectuale și a creșterii în credință. [...] Și în special vă invit să luați la inimă ordinele contemplative."

Referindu-se la laici, Papa a spus că "unul dintre principalele scopuri ale activității laice este reînnoirea morală a societății, care nu poate să fie superficială, parțială sau instantanee. [...] O sarcină specifică laicilor este participarea la viața publică și politică. [...] Biserica nu se identifică cu nici unul dintre partide, dintre comunitățile politice sau dintre sistemele politice; ea însă amintește că laicii în viața publică trebuie să ofere o mărturie curajoasă și coerentă despre valorile creștine, care trebuie să fie afirmate și apărate atunci când sunt amenințate. Trebuie să facă aceasta în mod public, atât în dezbaterile politice cât și în mass-media. Dialogul asumat de laicii catolici în chestiuni politice se va dovedi eficient și în slujba binelui comun atunci când este fundamentat pe dragostea de adevăr, pe spiritul de slujire și pe angajamentul unit în favoarea binelui comun."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1130, Ultimul acces: 2026-04-07 03:30:44