Ziua Misiunilor în Dieceza de Iași[2007-10-23]Biserica Catolică a sărbătorit duminică, 21 octombrie 2007, a 81-a Zi Mondială a Misiunilor. Această zi dedicată misiunilor a fost introdusă în anul 1926 de către Papa Pius al XI-lea. În catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, Episcopul auxiliar Aurel Percă a prezidat Liturghia adresată tinerilor de la ora 16. La începutul Liturghiei, Preasfințitul a salutat prezența Cardinalului Javier Lozano Barragan, președintele Consiliului Pontifical pentru Pastorația Serviciilor de Sănătate, aflat pentru câteva zile în vizită în Dieceza de Iași, informează www.ercis.ro.Pr. Claudiu Iștoc, responsabilul Centrului Misionar Diecezan Iași, a vorbit la predică despre dimensiunea misionară ce face parte din identitatea fiecărui creștin, apoi a amintit de mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI- lea cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, ce are ca temă "Toate Bisericile pentru toată lumea". Prin aceasta, Sfântul Părinte invită la o reflecție cât mai profundă asupra necesității urgente de a promova acțiunea misionară în timpurile noastre. Părintele Iștoc a încheiat cuvântul de învățătură spunând că misiunea de evanghelizare trece prin caritate și este alimentată de rugăciune și de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Cinci tineri înveșmântați cu pelerine în cele cinci culori reprezentative ale continentelor au adus la ofertoriu: o Biblie, un crucifix, o corabie, un glob pământesc și o icoană înfățișând-o pe Preasfânta Fecioară Maria într-o atitudine de ocrotire față de planeta noastră. La sfârșitul Liturghiei, Cardinalul Barragán a amintit de preoții români care activează în țări de misiune, ei fiind semnul angajării misionare a Diecezei de Iași. Apoi a vorbit de faptul că în lume sunt aproximativ 6 miliarde oameni, dintre care doar 1.200.000.000 d e catolici, de aceea revine fiecărui creștin catolic misiunea de a se ruga pentru alți cinci necatolici. La sfârșitul celebrării, Cardinalul a împărțit celor prezenți binecuvântarea papală. Situl www.ercis.ro informează și despre celebrarea Zilei Misiunilor la Săbăoani. Tinerii din această parohie i-au primit în vizita duminică, 21 octombrie, pe tinerii din Parohia "Sf. Anton de Padova" din Iași. Scopul acestei întâlniri a fost realizarea unui schimb de experiență pastorală între cele două parohii și marcarea printr-un program comun a Zilei Mondiale a Misiunilor. Programul s-a deschis printr-o Sfântă Liturghie, celebrată de pr. Claudiu Budău, responsabil cu pastorația tinerilor în Parohia Săbăoani, de pr. Petru Tamaș, responsabil cu pastorația tinerilor în Parohia "Sf. Anton" din Iași, și prelatul Albert Holenstein, fost director al unui important centru de opere misionare la Bregenz, Austria. După Sfânta Liturghie, a urmat în sala de cateheză o întâlnire cu t e matică misionară. Mai întâi au fost vizionate câteva materiale informative și formative despre viața misionară, despre dificultățile și problemele cu care se confruntă misionarii români, precum și câteva materiale care aveau rolul de a-i sensibiliza pe tineri asupra responsabilității lor față de semenii lor de departe. "Convertirea sfântului apostol Paul" a fost titlul unei scenete pe care tinerii din parohia gazdă au pregătit-o pentru această zi. Astfel ei au vrut să sublinieze puterea pe care o are cuvântul lui Dumnezeu în inima oamenilor. Un tânăr, John, care a petrecut șase luni din viața lui în mijlocul triburilor Gabra și Borona, alături de misionarii români din Kenya, a dat o puternică mărturie despre duritatea și frumusețea vieții de misionar, și a răspuns la întrebările tinerilor. După un schimb de experiență pastorală între tinerii din cele două parohii, ziua s-a încheiat printr-o oră de adorație, în cadrul căreia tinerii, asemenea sfintei Tereza a P runcului Isus, patroana misiunilor, au făcut ceea știu și pot ei face mai bine pentru misiuni: s-au rugat. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 790, Ultimul acces: 2026-07-30 20:11:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1