Hotararile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 22 - 24 octombrie 2007 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hotararile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 22 - 24 octombrie 2007

[2007-10-25]
În zilele de 22 - 24 octombrie 2007, la reședința patriarhală, sub președinția Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menționăm:
1. trecerea în rândul sfinților a Martirilor Năsăudeni Atanasie Todoran, Vasile din Zagra, Grigorie din Telciu și Vasile din Mocod, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie;
2. înființarea sau reactivarea în cadrul Patriarhiei Române a următoarelor noi eparhii:
· În Mitropolia Basarabiei:
- Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți;
- Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în orașul Cantemir;
- Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari.
· În Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului:
- Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău.
· În Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale:
- Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei.
· În Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale și de Nord:
- Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm;
- Episcopia Ortodoxă Română din Australia și Noua Zeelandă, cu sediul la Melbourne, dependentă canonic direct de Patriarhia Română.
3. Sfântul Sinod a luat act de Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale, încheiat între Patriarhia Română și Guvernul României, în ziua de 2 octombrie 2007, care s-a transmis la eparhii si care constituie bază de dialog cu instituțiile statului centrale și locale, în vederea implementării de programe sociale.
4. În cadrul acestei ședinței de lucru, membrii Sfântului Sinod au analizat, în vederea definitivării și aprobării, prima parte a proiectului noului Statut pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, urmând ca în zilele de 27 și 28 noiembrie 2007 să fie finalizat integral, pentru a fi apoi trimis Guvernului României spre recunoaștere, potrivit noii Legi a Cultelor.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 617, Ultimul acces: 2026-08-01 21:13:05