Întâlnire de rugăciune în Ziua Misiunilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâlnire de rugăciune în Ziua Misiunilor

[2007-10-25]
Cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, parohia 'Inima neprihănită a Mariei' în colaborare cu Comunitatea Iosefinilor lui Murialdo, au organizat cea de-a V-a Întâlnire de rugăciune deschisă tuturor tinerilor și credincioșilor. Parohia gazdă a contribuit la crearea unui ambient favorabil rugăciunii în ciuda vremii. Copii, tineri, adulți, persoane consacrate din diferite comunități, cu toții au participat cu un singur gând: acela de a fi alături misionarilor și misiunilor prin rugăciunea și prin oferta lor, citim într-un material apărut astăzi pe situl Murialdo-Roman.ro.
În fața celor aproximativ 250 de tineri și credincioși, părintele diacon Maximilian Horlescu, plecând de la fragmentul evanghelic propus pentru acest moment de rugăciune, Marcu 12, 41-44, a subliniat curajul și generozitatea văduvei sărace, date ca exemplu tuturor apostolilor de Isus. Apoi plecând de la Papei Benedict al XVI-lea, 'Toate Bisericile pentru toată Lumea', a evidențiat cum angajarea misionară rămâne prima slujire pe care Biserica o datorează omenirii de astăzi și faptul că rugăciunea este prima și cea mai importantă contribuție pe care suntem chemați să o oferim acțiunii misionare.
O colectă specială a fost strânsă pentru ajutorarea misionarilor Diecezei de Iași plecați în Kenya, susținându-i astfel nu numai prin rugăciuni. În încheiere fiecare participant la acest eveniment a primit un rozariu binecuvântat și un creion inscripționat 'sunt un creion misionar în mâna lui Dumnezeu' în amintirea Sfintei Tereza de Calcutta.
(Sursa: vezi aici)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 605, Ultimul acces: 2026-08-01 21:05:17