Călătoria papală în SUA confirmată pentru aprilie 2008[2007-11-13]Perioada vizitei de anul următor a Papei Benedict al XVI-lea în Statele Unite a fost confirmată luni, 12 noiembrie 2007; vizita Papei este programată pentru 15-20 aprilie. Arhiepiscopul Pietro Sambi, Nunțiu apostolic în Statele Unite, a confirmat datele pentru călătoria de șase zile când a participat la deschiderea întâlnirii de toamnă a Conferinței Episcopale din SUA, ce se desfășoară în Baltimore. Ban Ki-moon, secretarul general al Națiunilor Unite, în luna aprilie a acestui an l-a invitat oficial pe Sfântul Părinte să viziteze Națiunile Unite.Sfântul Părinte va sosi în Washington în 15 aprilie. În ziua următoare, a 81-a sa zi de naștere, va fi primit oficial la Casa Albă. În după-amiaza acelei zile, se va adresa Conferinței Episcopale din SUA. În 17 aprilie, după celebrarea Liturghiei pe Stadionul Național din Washington, va ține un discurs la Universitatea Catolică a Americii. Papa Benedict al XVI-lea se va afla în New York în ziua de 18 aprilie, pentru o vizită la Națiunile Unite dimineața și o întâlnire ecumenică după-amiază. Șederea lui în New York va include și o Liturghie la Catedrala Sf. Patrick în 19 aprilie, aniversarea alegerii lui papale, și o întâlnire cu tinerii. În 20 aprilie, Sfântul Părinte va vizita locul în care s-au aflat Turnurile Gemene. În acea după-amiază, călătoria se va încheia oficial cu o Liturghie pe Stadionul Yankee. 'Este un moment binecuvântat pentru națiunea noastră', a spus Episcopul William Skylstad de Spokane, președintele Conferinței Episcopale din SUA. 'Papa Benedict al XVI-lea nu este doar liderul catolicilor, este de asemenea un om de inspirație pentru toți aceia care lucrează pentru pace'. Cardinalul Edward Egan de New York a arătat că răspunsul credincioșilor din Arhidieceza sa 'a fost atât de bucurie cât și de recunoștință față de Domnul pentru marele har al prezenței succesorului Sf. Petru în mijlocul nostru. L-am asigurat pe Sfântul Părinte de o primire caldă și de rugăciune. Așteptăm cu toții vizita lui cu plăcere și nerăbdare'. Arhiepiscopul Donald Wuerl de Washington a spus: 'Cu toții așteptăm vizita Sfântului Părinte ca pe un timp de înnoire a credinței noastre și a slujirii pastorale și ca pe o ocazie de a confirma solidaritatea noastră cu Biserica Universală făcută vizibilă între noi de succesorul lui Petru, Papa Benedict al XVI-lea'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 701, Ultimul acces: 2026-07-27 08:19:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1