Comuniunea în Cristos susține mișcarea ecumenică[2006-01-18]Papa Benedict al XVI-lea și-a dedicat cateheza din cadrul audienței generale de astăzi temei Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (SRUC), ce a început astăzi. La audiența desfășurată în Aula Paul al VI-lea au participat opt mii de persoane. SRUC, a început Papa, reprezintă "o importantă ocazie de a reflecta asupra dramei diviziunii din sânul comunității creștine, și de a cere, împreună cu Isus Cristos, ca `toți să fie una [...] pentru ca lumea să creadă`. Rugăciunea pentru `ca toți să fie una` îi implică - în diferite forme, timpuri și moduri - pe catolici, ortodocși și protestanți, uniți de credința în Isus Cristos, singurul Domn și Mântuitor", a mai spus Sfântul Părinte.Această rugăciune, a continuat, "este parte a nucleului central pe care Conciliul Vatican II l-a numit `sufletul întregii mișcări ecumenice`. Elementul care, în ciuda separării, îi unește pe creștini, și susține posibilitatea ridicării unei rugăciuni în comun către Dumnezeu. Această comuniune în Cristos susține întreaga mișcare ecumenică și indică scopul căutării unității între toți creștinii în Biserica lui Cristos. Aceasta distinge mișcarea ecumenică de alte inițiative de dialog și contact cu alte religii și ideologii." Sfântul Părinte a subliniat că rugăciunile ridicate în lumea întreagă în această perioadă, și în timpul Rusaliilor, sunt de asemenea o expresie a "angajamentului comun de restabilire a comuniunii depline a tuturor creștinilor". Oricum, aceste rugăciuni nu trebuie să se constituie doar într-o simplă cerere. "Trebuie de asemenea să îi mulțumim Domnului pentru noua situație minuțios creată datorită relațiilor ecumenice dintre creștini în nou găsita lor fraternitate, pentru puternicele legături de solidaritate care s-au sedimentat în timp, pentru comuniunea ce tot crește și pentru convergența diferitelor forme de dialog. Viitorul se află în fața noastră." Papa Benedict a încheiat amintind cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea - "care a făcut și a suferit atât de mult pentru ecumenism" - din enciclica "Ut unum sint": "Aprecierea faptului cât de mult a dăruit deja Dumnezeu este condiția care ne dispune să primim aceste daruri care sunt indispensabile pentru aducerea la împlinire a lucrării ecumenice pentru unitate." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1942, Ultimul acces: 2026-08-23 21:38:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1