Hramul bisericii Sf. Nicolae din Bacău[2007-12-07]Credincioșii din Parohia 'Sf. Nicolae' din Bacău au sărbătorit hramul bisericii joi, 6 decembrie 2007, informează Ercis.ro. Ceremonia liturgică a început la ora 11.00 cu procesiune de la biserica veche, la care a participat Excelența sa Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iași, însoțit de aproximativ 70 de preoți și numeroși credincioși adunați din comunitățile învecinate Bacăului, care au umplut biserica 'Ss Petru și Paul', unde a avut loc celebrarea liturgică a hramului.Pr. decan Isidor Dâscă a adresat un bun venit PS Petru Gherghel, preoților și tuturor celor care s-au adunat pentru a-l preamări pe Dumnezeu pentru harurile pe care le revarsă asupra poporului său prin mijlocirea sfântului Nicolae. Mulți credincioși au ajuns încă din zorii zilei pentru a se împăca cu Dumnezeu în sacramentul Spovezii, rămânând tot timpul în adorație și rugăciune. La predică, pr. Valeriu Ciorbă a subliniat elementul esențial care-l caracterizează pe Sfântul Nicolae, și anume: caritatea. Iubirea față de Dumnezeu se exprimă în iubirea față de aproapele. Sfântul Nicolae dă lecție a carității prin sfințenia sa și prin devotamentul față de cei mici și nevoiași. La sfârșit, PS Gherghel i-a invitat pe toți credincioșii la o trăire activă a carității, care unește cu Dumnezeu. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 808, Ultimul acces: 2026-07-28 19:25:21
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1