În zilele de 11 și 12 decembrie a.c. va avea loc "Întâlnirea coordonatorilor eparhiali ai activității de asistență socială" din Patriarhia Română.[2007-12-10]COMUNICAT DE PRESĂÎntâlnirea coordonatorilor eparhiali ai activității de asistență socială din Patriarhia Română În zilele de 11 și 12 decembrie a.c., de la ora 10.00, la Palatul Patriarhiei, va avea loc "Întâlnirea coordonatorilor eparhiali ai activității de asistență socială" din Patriarhia Română. La întâlnire vor mai participa reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, precum și ai unor ONG-uri interesate de cooperarea cu Biserica în domeniul asistenței sociale. Pe ordinea de zi sunt propuse următoarele teme de discuție: 1. modalități concrete de implementare și aplicare a Protocolului de cooperare în domeniul incluziunii sociale încheiat între Guvernul României și Patriarhia Română (2 octombrie 2007); 2. posibilitatea unităților de cult, asociațiilor și fundațiilor care își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Bisericii de accesare de fonduri europene, structurale și guvernamentale pentru derularea de proiecte sociale; 3. parteneriate de cooperare în vederea dezvoltării activității de asistență social-filantropică desfășurată de către eparhiile Bisericii Ortodoxe Române; 4. cooperare și interdisciplinaritate în dezvoltarea serviciilor sociale (cooperarea între eparhii, modele de bună practică, instituționalizarea unor grupuri de lucru specializate pentru creionarea punctelor esențiale ale unei strategii de implicare socială); 5. definitivarea documentelor de organizare și funcționare a Federației Filantropia din cadrul Patriarhiei Române. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2026-07-28 16:38:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1