Craciunul de altadata nu mai seamana cu cel de azi[2007-12-24]In urma cu 100 de ani, nu jucariile, ci dulciurile si imbracamintea erau cadourile cel mai des primite în dar de copii.Povestea sărbătorilor de Crăciun este, așa cum o știm noi, cam de 100 de ani. Istoricul Adrian Majuru povestește că, la începutul secolului trecut, rareori cadoul de sub brad însemna jucării. Dulciurile sau îmbrăcămintea nouă reprezentau cadoul cel mai obișnuit. Acum, dacă nu are roboțel transformer sub pom, nu e bine. Nici vorbă de hăinuțe, nu se mai bucură la așa ceva", spune Ioana Ioana, o bunică din cartierul Rahova, sectorul 5. La periferiile orașelor de acum un secol și a târgurilor îngropate în nămeți sau straturi de noroi și băltoace adânci, sărbătorile iernii treceau cu repeziciune. Timpul cunoștea slabe oscilații față de rutina zilelor de peste an. Copiii aveau bucuriile lor, așteptate cu mare nerăbdare: colindatul cu Steaua, Moș Ajunul, Sorcova, apoi jocurile aduse de iarnă pe maidanele întinse și pustii. Dacă trecem de primul cerc al demografiilor citadine și intrăm în cartierele semiperiferice ale negustorilor, comercianților și funcționarilor de la 1900, descoperim un peisaj mai nuanțat. Ici, colo apărea câte un brăduț împodobit, iar sensul de cadou căpăta culoare și conținut pentru toți cei ai casei", spune istoricul Adrian Majuru. El mai precizează că existau colinde cântate de cetele mahalagiilor care se aventurau mai departe de casă, iar vizitele rudelor și prietenilor erau cultivate cu fiecare an în perioada sărbătorilor. Mai departe, către centrul orașelor și târgurilor, pe marile bulevarde și arterele proaspăt modernizate, luminile și voioșia răzbăteau aproape din fiecare casă", mai povestește istoricul. Aveam mai multă inimă largă" Acum, marile orașe ale țării și mai ales Capitala sunt împodobite de la începutul lunii decembrie. Elementul de noutate a dispărut, însă, cu toate acestea, aprinderea luminilor pe bulevardul principal al Bucureștiului încă atrage mii de oameni. Familia Ioana locuiește în sectorul 5 de mai bine de 25 de ani. Petre este funcționar public, iar Ioana, soția lui, este administrator la o grădiniță. Ei au un băiat, Lucian (33 de ani), care este polițist, iar soția lui, Irina, este consilier juridic. Nepotul, George, este elev în clasa a III-a, și atât părinții, cât și bunicii speră că el va fi primul non-bugetar". Toți locuiesc într-un apartament din cartierul Rahova. Amintirile Crăciunurilor de pe vremea comuniștilor lipsite de belșugul de-acum sunt încă proaspete. Dar la fel de proaspătă este și bucuria pe care o trăiau la fiecare sărbătoare. Luam butelii cu trei zile înainte. Nu umblai cu sacoșa, duceai în geantă. Nu riscai să vadă cineva că ai luat ceva pe sub mână", își amintește Petre cu nostalgie. Și din puținul luat pe sub mână" era ușor să împarți cu prietenii. Aveam mai multă inimă largă, veneau la noi tot felul de musafiri, era tare frumos. Acum, în ziua de Crăciun suntem de cele mai multe ori numai noi, familia. Dar este bine, pentru că ne înțelegem, iar George oricum aleargă pe aici cu cadourile. Începem ziua cu o țuică fiartă și apoi întindem masa", descrie Ioana ziua de Crăciun. Colindele pe stradă, un obicei aproape uitat Cetele de Irozi, colindători de la mahala, nu ajungeau vreodată în centrul orașului, explică Adrian Majuru, pentru că acesta era spațiul cosmopolit al protipendadei, orașul oficial, cu pretenții și prețiozități". Sărbătorile erau gustate" în saloanele restaurantelor sau varieteurilor închiriate din timp, iar ținutele de sărbătoare pregătite la rândul lor cu luni bune înainte îmbrăcau o lume unită în veselia împrejurărilor, dar foarte diferită în aceea a intereselor. Situația nu s-a schimbat prea mult. Ceea ce le lipsește azi bucureștenilor este bucuria de a primi colindătorii. Veneau pe vremea lui Ceaușescu vecinii cu copii de mână și ne cântau colinde, era altfel. Acum abia ne cunoaștem vecinii, suntem mai distanți unii cu alții. Ce e drept, după o zi de muncă și două ore în trafic, nu prea îți mai arde socializare", spune Petre. Citeste articolul "Craciunul de altadata nu mai seamana cu cel de azi" integral in Adevarul Sursa: www.9am.ro Contor Accesări: 1142, Ultimul acces: 2026-07-25 07:18:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1