PF Daniel în Catedrala romano-catolică din Iași - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PF Daniel în Catedrala romano-catolică din Iași

[2008-01-18]
Celebrările de la Iași din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor au început astăzi în Catedrala romano-catolică 'Adormirea Maicii Domnului' prin celebrarea ecumenică de la ora la ora 17.00, la care au participat Ierarhii celor două Biserici, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași, și PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, 17 preoți și un diacon din partea Bisericii Romano-Catolice, nouă preoți și patru diaconi din partea Bisericii Ortodoxe, persoane consacrate, invitați și credincioși aparținând ambelor confesiuni.
PS Petru Gherghel a ținut un cuvânt de introducere, binecuvântându-l pe Domnul pentru momentul de rugăciune, pentru Săptămâna dedicată implorării și căutării unității creștinilor, pentru că Preafericitul Daniel a binevoit să onoreze și să binecuvânteze cu prezența sa, confirmând tradiția de la Iași, de împreună lucrare și rugăciune pentru unitate. Omilia a fost ținută de Patriarhul ortodox care a început cu îndemnul: 'Rugați-vă fără încetare!' Vorbind despre istoria tradiției Bisericilor de a se ruga împreună, a amintit că anul acesta rugăciunea pentru unitatea creștinilor este o rugăciune de aniversare a 100 de ani de când creștinii din cele mai importante Biserici ale lumii se roagă împreună. Liderul BOR a mai afirmat că rugăciunea pentru unitatea creștinilor este o rugăciune de pocăință, de convertire, de schimbare de atitudine de la autosuficiență confesională spre comuniune fraternă. Este o necesitate, o binefacere, respirația sufletului, termometrul sufletului.
Credincioșii catolici au intonat printre altele cântecul 'Ce bine e când frații', iar cei ortodocși cântece specifice tradiției bizantine. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea acordată de PS Petru Gherghel și de PF Daniel. Următoarea întâlnire se va desfășura sâmbătă, 19 ianuarie, la ora 18.00, în biserica 'Sf. Gheorghe' - Catedrala veche mitropolitană din Iași.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1412, Ultimul acces: 2026-07-30 14:12:52