Cardinalul Josef Cordes despre caritate (II)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,37s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Josef Cordes despre caritate (II)

[2008-01-24]

Agenţia Zenit l-a intervievat recent pe Cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical "Cor Unum". Textul a apărut tradus pe Ercis.ro, de unde îl preluăm serializat. Prelatul s-a născut la Kirchhundem în Germania, în anul 1934. Când era Episcop auxiliar de Paderborn, Cordes a avut ocazia să-l cunoască personal pe Cardinalul Karol Wojtyla, care l-a chemat la Roma odată ce a fost ales Papă pentru a-l numi mai întâi vicepreşedinte al Consiliului Pontifical pentru Laici şi apoi preşedinte al "Cor Unum".
- Apoi în vocaţia dumneavoastră aţi fost preot şi Episcop şi l-aţi cunoscut pe Cardinalul Karol Wojtyla. Când v-aţi întâlnit pentru prima dată? Cum a fost raportul vostru?
- Deja în timpul Conciliului Vatican II a existat un schimb de scrisori între episcopatul polonez şi cel german din cauza războiului, pentru a face pace, pentru a favoriza reconcilierea şi între cele două popoare. Pe de altă parte, catolicii din Polonia erau împiedicaţi de guvernul lor comunist să intensifice aceste contacte cu guvernul german care era liber, alţii spuneau capitalist, şi relaţiile erau dificile. În anul 1978, pentru prima dată a venit o delegaţie oficială a episcopatului polonez în Germania. Dar pentru a spune adevărul nu era o comisie a episcopatului, era Cardinalul Ştefan Wyszynski, marele Primat al Poloniei, şi împreună cu el erau câţiva Episcopi, aparent mai puţin importanţi, cărora nu li se cunoştea nici măcar numele.
Ei bine, muncisem la biroul Conferinţei Episcopale şi în ultimul moment m-a chemat secretarul conferinţei episcopale spunându-mi: "Am uitat un lucru important. Deoarece pentru o astfel de vizită ar fi nevoie de cineva care să însoţească mereu această delegaţie". Eu eram între timp un tânăr Episcop ş i astfel mi-au cerut să însoţesc grupul. Cardinalul Wyszynski mergea mereu în prima maşină, cu Episcopul locului, iar în a doua maşină împreună cu mine era Cardinalul Wojtyla, pe care aproape nimeni nu-l cunoştea. Şi astfel am fost câteva zile împreună. Am vorbit. Cardinalul era foarte discret, foarte atent.
În întâlnirile cu lumea, atunci când îi era greu, Cardinalul Wyszynski îi spunea confratelui său: "Acum vorbeşte tu, tu vorbeşti mai bine în germană". Eu eram foarte impresionat de acest om şi când m-am întors în Dieceza mea, la Paderborn, am întâlnit un preot şi el spunea: "Wyszynski este o mare persoană, a făcut lucrurile foarte bine", iar eu am răspuns în mod spontan: "Wyszynski este bun, dar Wojtyla este mai bun". Acesta a fost comentariul meu. După aceea, Papa Ioan Paul al II-lea m-a chemat să vin la Roma, pentru a asuma munca în Curie. Am acceptat cu plăcere şi pentru că voiam să ajut acest personaj autentic, evlavios şi simpatic. Fără a cunoaşte u n cuvânt în italiană, am venit aici la Roma.
- Şi apoi la Roma aţi avut oportunitatea de a-l cunoaşte pe Cardinalul Joseph Ratzinger, care acum este Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, chiar dacă probabil îl cunoşteaţi deja dinainte...
- L-am întâlnit când era încă profesor, la începutul Conciliului Vatican II, probabil în anul 1963, nu-mi amintesc. El ţinea o conferinţă şi mă uimeau răspunsurile lui la întrebările noastre, ale studenţilor, care erau mereu exhaustive, aproape o conferinţă mică despre o tematică. Atunci când unul dintre noi seminariştii întreba, el avea şapte sau opt argumente, eu mă întrebam: "Dar de unde ştia deja această întrebare omul acesta; cum de găseşte un răspuns aşa de diferenţiat la toate nivelele?" Aceasta a fost prima mea impresie. După aceea l-am întâlnit aici şi acolo uneori.
Când era prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei ne-am văzut des pentru că eram şi eu consultant. După aceea, am luat un ap a rtament în palatul Congregaţiei, şi când el părăsea biroul, adesea mă întorceam acasă. Astfel, întâlnindu-ne frecvent, vorbeam. Când aveam probleme despre ceva i-am cerut sfatul; era într-adevăr foarte prietenoasă relaţia noastră. Mi-a dăruit multe din cărţile sale cu o dedicaţie. Desigur, era o relaţie foarte frumoasă pentru mine. Este clar că atunci când l-au ales Papă eu am fost foarte mulţumit.
- Dar într-un anumit sens nu mai există acea apropiere care exista înainte şi-mi imaginez că acest lucru este o părere de rău pentru dumneavoastră...
- Adesea lumea îmi spune: "Să-l salutaţi pe Papa din partea mea!" A-l saluta pe Papa este greu pentru mine acum şi, deci, îl salut pe îngerul său păzitor. Pe de o parte, relaţia este mai complicată, văd că are o aşa povară de purtat încât, iniţial, refuzase ideea de a deveni Papă. Şi astfel trebuie să se protejeze, să folosească bine timpul său. Pentru aceasta, contactele sunt mai dificile. Dar eu adesea mă gânde s c la el şi în rugăciune, pentru că nici el nu se ruşinează să ceară rugăciuni. Astfel relaţia există, chiar fără exprimarea umană pe care o avea înainte. Uneori m-a şi invitat să iau masa cu el. Este o mare plăcere. Este un om foarte simplu, nu face mari ceremonii, nu arată că este Papa. Odată, când i-am adus o cartea de-a mea, am rupt şi hârtia cu care era învelită cartea în faţa lui, deoarece mi-era teamă că nu vedea conţinutul pachetului. Eram încurcat pentru că el voia să arunce hârtia pe care o rupsesem eu. O luase ca să meargă la coşul de gunoi. Este un om mare în simplitate, ba chiar în umilinţă.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iaşi)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1211, Ultimul acces: 2026-04-18 14:09:09

Timp total: 0,37s...

[]:1