Mesajul IPS Arhiepiscop Nicolae Condrea la sarbatoarea Intampinarii Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mesajul IPS Arhiepiscop Nicolae Condrea la sarbatoarea Intampinarii Domnului

[2008-02-02]
La început de an îl întâmpinăm pe Pruncul Iisus împreună cu dreptul Simeon. Întâmpinarea descoperă o întâlnire semnificativă a noastră cu Dumnezeu cel Întrupat, cel ce s-a lăsat atins de mâna lui Simeon, cel ce s-a atins de cei bolnavi și i-a vindecat cu puterea Sa dumnezeiască.
Vorbind despre semnificația sărbătorii Întâmpinării Domnului, spunem că Pruncul Iisus a fost adus la Templul din Ierusalim pentru a se împlini pentru El prevederile Legii iudaice: orice întâi născut de parte bărbătească să fie răscumpărat de la Domnul prin aducerea unei jertfe de turturele sau de porumbei. Și adăugăm că Însuși Mântuitorul Hristos a împlinit această rânduială pentru a arăta că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească. În înțelegerea acestei împliniri a Legii de către Hristos aflăm și noi legătura dintre Legea cea Veche și Noul Legământ adus de Hristos, informează romarch.org.
Legea cea Veche era un îndreptar pentru poporul evreu: să se închine unui singur Dumnezeu și nu la idoli, să păstreze o anumită moralitate în mijlocul popoarelor păgâne idolatre și imorale. Legea consemna o legătură specială a lui Dumnezeu cu poporul lui Israel. Legea avea ca și scop să îi orienteze pe evrei către o anumită împlinire a alegerii lor ca și popor deosebit între celelalte popoare. Iar împlinirea era venirea lui Mesia. Hristos se supune acum Legii ca să arate că ceea ce era îndreptar, Legea Vechiului Testament, și-a aflat împlinirea. Poporul l-a primit acum pe însuși Dumnezeu, mântuirea nădăjduită de tot omul a venit, ceea ce era „umbr㔠a devenit realitate. Poruncile lui Moise începeau cu „să nu faci...”, Legea nouă spune „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12). Când însuși Dumnezeu s-a pogorât pe pământ și s-a lăsat atins de om, nu mai era nevoie de îndreptar, de Lege.
Din semnificația sărbătorii Întâmpinării Domnului primim și noi înțelegere pentru viața noastră duhovnicească. Mai întâi avem nevoie de îndreptar, de cunoștințe despre cele duhovnicești, de povețe și îndrumări. Mai întâi suntem prunci care nu putem fi hrăniți cu carne, cu numai cu lapte. Dar îndreptarul și povața bine aplicate ne sunt cale spre descoperirea vieții întru Duhul, cunoștința duce la cunoaștere, strădania după cele duhovnicești ne aduce la limanul trăirii lor. Acolo unde nu mai exist㠄să nu faci”, ci numai iubirea aproapelui pe urma iubirii lui Dumnezeu.
La început de an, adresez tuturor preoților și credincioșilor noștri urarea de a descoperi calea care duce de la literă la duh, de a primi pacea care vine de sus și aduce mângâiere sufletelor noastre.
† Nicolae Condrea,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1092, Ultimul acces: 2026-07-30 11:18:27