Noul Rabin al Comunitatilor Evreiesti la PF Daniel (comunicat) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Noul Rabin al Comunităților Evreiești la PF Daniel (comunicat)

[2008-02-04]
În ziua de 29 ianuarie 2008, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în vizită de prezentare pe noul Rabin al Comunităților Evreiești din România, Șlomo Sorin Rosen. Noul Rabin a fost însoțit de către dl. dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Marele Rabin al cultului mozaic din România, Eminența Sa Menachem Hacohen, dl. vicepreședinte ing. Paul Schwartz, dl. secretar general Albert Kupferberg, precum și de alți membri ai conducerii Federației Comunităților Evreiești din România.

În numele Federației Comunităților Evreiești din România, dl. președinte Aurel Vainer l-a felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru alegerea în cea mai înaltă demnitate a conducerii Bisericii Ortodoxe Române. Mulțumind pentru urări, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul Rabin al Comunităților Evreiești din România, Șlomo Sorin Rosen, precum și pe toți ceilalți reprezentanți ai conducerii Federației Comunităților Evreiești din România. În timpul întrevederii, a fost subliniată necesitatea continuării cooperării dintre cele două comunități religioase, iudaice și creștine din România, în special prin simpozioane naționale și internaționale, care să reliefeze tradiția iudeo-creștină ca bază spirituală a culturii și civilizației europene.

Această cooperare poate reprezenta o contribuție spirituală deosebită într-o Europă din ce în ce mai secularizată. În acest sens, s-a exprimat speranța unei conștientizări mai profunde a valorilor tradiției iudeo-creștine la nivelul familiei, școlii și comunităților religioase în context european. În același timp, s-a subliniat importanța credinței religioase în societatea de astăzi, ca bază a apărării și promovării vieții și demnității umane și apropierii între popoare. În acest context, a fost subliniată și nevoia de a evita limbajul polemic și denigrator în prezentarea altor religii decât a noastră, precum și evitarea oricăror atitudini de învrăjbire religioasă între diferite etnii sau de exprimare antisemită, anticreștină și antireligioasă în general. (Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-04-18 22:29:41