Invatamantul lui Adomnitei compromite imaginea Romaniei[2008-02-12]Cand a fost inscaunat, mai-marele de la Educatie a recunoscut de la bun inceput ca "educatia este un domeniu pe care nu-l stapanesc"Cand a fost inscaunat, mai-marele de la Educatie a recunoscut de la bun inceput ca "educatia este un domeniu pe care nu-l stapanesc" si ca "am doua lucruri pe care le fac cu placere: joc tarot si colectionez cardurile din hotelurile pe unde merg. Mie imi produc placere". In acest timp, toata lumea ne canta pe unde poate ca invatamantul romanesc merge din ce in ce mai prost si, mai nou, ni se reproseaza ca "Lipsa reformei in invatamantul primar compromite sansele Romaniei in Uniunea Europeana". Aceasta este si tema unei dezbateri ce se organizeaza astazi de catre o institutie educationala din Marea Britanie si reprezentantii programului educational FastTracKids Romania. Pana la acest demers, cele doua organizatii au depus o petitie la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in care reproseaza faptul ca banii cei mai multi de la buget se indreapta catre invatamantul superior, in detrimentul invatamantului primar si prescolar. In opinia oficialilor acestor doua organizatii, formarea si reforma ar trebui sa inceapa de jos, de la primele trepte ale invatamantului. "Am depus o petitie in care am semnalat problemele din invatamantul prescolar si in care ne oferim sprijinul ministerului pentru a realiza o programa pentru invatamantul prescolar, programa care, in prezent, nu se poate spune ca exista", a declarat reprezentantul FasTracKids Romania, Alexei Acsinte. In opinia acestuia, una dintre problemele invatamantului prescolar o reprezinta faptul ca acest tip de invatamant "are functia de babysitting si nu are o componenta didactica". "Ar trebui ca invatamantul prescolar sa dezvolte competentele, sa dezvolte creativitatea si sa-l faca pe copil sa aplice cunostintele", a explicat Acsinte. Sursa: www.NewsReport.ro Contor Accesări: 986, Ultimul acces: 2026-07-28 16:20:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1