Întâlnire pentru familii pe teme de bioetică[2008-02-21]La întâlnirea pentru familii de la Traian de duminică, 17 februarie 2008, s-a reflectat asupra temei 'Probleme de bioetică', pentru a pregăti evenimentul împlinirii a 40 de ani de la apariția enciclicii Humanae Vitae. 'În cadrul acestei reuniuni s-a abordat această problemă deoarece ingineria genetică are tendința de a atenta la viața umană și de a pune în pericol viitorul familiei creștine', scrie Iuliana Petruț pe Ercis.ro.Întâlnirea de duminică a avut loc în Casa Misionarilor Verbiți în organizarea Asociației 'Familia și Viața'. Este vorba de o continuare a întâlnirilor desfășurate în ultimele luni. În noiembrie s-a discutat tema 'Legislația românească cu privire la familie', în decembrie 'Familia - Mica Biserică. Educația la rugăciune', iar în ianuarie 'Căsătoria și familia în c ultura Islamică'. În cadrul meditației pregătite duminică dimineața de frații verbiți s-a vorbit despre planulul măreț pe care Dumnezeu l-a încredințat omenirii: acela de a transmite viața, atât în sens biologic, cât și spiritual, plan care implică o mare responsabilitate din partea omului. S-a subliniat, prin parabola talanților, că viața este un dar de slujire în favoarea lui Dumnezeu și a aproapelui. Iar o familie, adânc înrădăcinată în valorile creștine, trebuie să ofere propriilor copii o educație autentică despre viață ca dar gratuit din partea lui Dumnezeu, care nu poate fi manevrată ca un obiect, ci respectată ca dar divin: de aceea, nimeni nu are dreptul de a manipula viața. După Sfânta Liturghie și masa de prânz s-a discutat despre poziția Bisericii exprimată în documentele ei cu privire la vechile și noile amenințări aduse vieții în domeniul ingineriei genetice, clonării, diagnosticării prenatale, avortului, inseminării artificiale, fecundării art i ficiale, transplantului de organe și eutanasiei. Impactul asupra participanților a fost foarte puternic, în special atunci când s-au discutat consecințele aberante și monstruoase ale acestor tehnologii medicale moderne de manipulare a vieții. Pe tot parcursul acestei întâlniri au fost discuții aprinse, cu prezentarea unor cazuri concrete din mass-media, dar și din viața reală. Pe situl FamiliaSiViata.ro a fost publicat un material folosit la întâlnirea din 17 februarie (rubrica Resurse, Descarcă materiale, Materiale vizuale de prezentare, Probleme de bioetică). (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-07-28 02:37:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1