LC: Comorile tradiției orientale[2008-02-29]Numărul pe luna februarie al revistei Lumea Catholica a inclus și un interviu cu Cardinalul Tomas Spidlik, binecunoscut specialist în tradițiile răsăritene. Interviul a apărut în L`Osservatore Romano, fiind publicat în traducere mai întâi pe Ercis.ro. Reproducem în continuare începutul interviului, invitându-vă să îl citiți în întregime în paginile revistei electronice.- Ce diferență există în domeniul Postului între cei doi plămâni ai Bisericii Universale? - O caracteristică a acestei diversități se recunoaște deja în termenii cu care indicăm progresul spiritual. În Occident se folosește cuvântul convertire. Este același din grecescul metanoia? Să vedem. Convertire este traducerea literară a termenului biblic care indică o schimbare a drumului. O persoană a descoperit că acțiunea și gândirea sa merg spre un scop greșit. Deci trebuie să schimbe, să se întoarcă înapoi. Traducând acest limbaj metaforic în termeni morali, rezultă vestitul avertisment: ingredere totus, mane solus, ex alius! Se povestesc exemple edificatoare ale unor sfinți care au ieșit radical schimbați din exerciții spirituale făcute cu suflet generos. Dar tocmai acest concept trezește îndoieli în persoanele ecleziastice care fac exerciții spirituale în fiecare an: de câte ori trebuie să îmi schimb viața și deciziile mele interioare? Dacă se face cu sinceritate, este suficient o dată pentru totdeauna. Nu se face în fiecare an o convertire totală, ci o anumită miniconvertire, legat de o anumită temă particulară. - Și termenul grec metanoia? - Se poate înțelege diferit termenul metanoia. A doua parte a cuvântului semnifică modul de a gândi și acesta crește mai bine nu prin schimbare, ci înaintând în direcția luată. Putem încerca să înțelegem ce înseamnă aceasta pornind de la observarea lucrurilor din jurul nostru. Primul pas este vederea ochilor. Este știința fizică (physika). Într-un al doilea pas aceleași lucruri pot fi privite cu intelectul pur: se progresează spre metafizică (meta-physika). Însă autorii spirituali insistă asupra necesității de a face un al treilea pas, adică a vedea aceleași lucruri și pe noi înșine cu ochii luminați de Duhul Sfânt, a merge dincolo de metafizică. Acesta este scopul principal al exercițiilor spirituale din Postul Mare. - Ce tradiție au exercițiile spirituale pentru Postul Mare în Orientul creștin? - Îmi permit să propun un exemplu care nu deviază chiar așa de mult de la temă, deși așa ar putea să pară la o primă vedere. Pe Muntele Athos exista o școală de pictori de icoane a cărei cursuri erau ca un fel de exerciții spirituale. Participanții trebuiau să asiste la Liturghie, să aprofundeze cunoștințele despre credință, teologia și să studieze și arta iconografică. La sfârșit, trebuiau să treacă un fel de examen de maturitate care consta în pictarea imaginii Schimbării la față pe Muntele Tabor. - De ce icoana Schimbării la față? - Pentru a demonstra că sunt capabili să observe lumea nu cu ochii profani, nici prin speculații raționale, că pot deci vedea universul așa cum l-au văzut apostolii pe Tabor. Aspectul special al acestei viziuni taborice este descris în omiliile părinților și autorilor bizantini. Termenul grec pentru schimbare la față este metamorphosis, adică literal 'schimbarea formelor'. Cunoaștem Metamorfozele lui Ovidiu. Schimbarea la față a lui Isus nu putea avea loc în acest mod. Dacă și-ar fi schimbat forma, apostolii nu l-ar fi recunoscut. Apostolii l-au văzut pe Mântuitorul într-o lumină nouă, o lumină spirituală, au dobândit metanoia, perfecțiunea credinței. De fapt, pe icoane este în general reprezentat numai sfântul Petru, care reușește s-o priceapă pe deplin dat fiind faptul că, înainte de a urca pe Tabor, a mărturisit: 'Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu'. Creștinii sunt invitați să dobândească lumina taborică în rugăciuni. De aceea, elementul principal în exercițiile spirituale este o intensă rugăciune personală. (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-07-28 00:21:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1