Să înaintăm împreună în speranță[2008-04-20]Celebrând în ziua de sâmbătă, 19 aprilie 2008, Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Patrick din New York, Papa Benedict al XVI-lea a făcut referire la Conciliul Vatican II. Sfântul Părinte a spus că pentru mulți marea dezamăgire de după Conciliu, care a chemat 'la un mai mare angajament în misiunea Bisericii în lume, a fost experiența diviziunii dintre diferite grupuri, diferite generații, diferiți membri ai aceleiași familii religioase'. 'Putem să mergem înainte', a spus Papa Benedict al XVI-lea, 'doar dacă ne întoarcem privirea împreună spre Cristos! În lumina credinței, vom descoperi apoi înțelepciunea și tăria de care avem nevoie pentru a fi deschiși față de puncte de vedere care să nu fie în mod necesar conforme cu propriile noastre idei sau teorii'.'Astfel putem prețui perspectivele celorlalți, fie ei mai tineri sau mai bătrâni decât noi înșine, și în cele din urmă să auzim `ceea ce Duhul spune` Bisericii și nouă. În acest fel, vom înainta împreună spre acea adevărată reînnoire spirituală dorită de Conciliu, o reînnoire care poate să întărească Biserica în acea sfințenie și unitate indispensabile pentru proclamarea eficientă a Evangheliei în lumea de astăzi'. Papa a întrebat: 'Oare nu această unitate de viziune și scop - înrădăcinată în credință și un spirit constant de convertire și jertfă de sine - a fost secretul creșterii impresionante a Bisericii din această țară?' Papa Benedict al XVI-lea a comparat unitatea Bisericii cu unitatea unui templu gotic, pe care l-a descris ca 'o unitate născută din tensiunea dinamică a diferitelor forțe care înalță arhitectura, îndreptând-o spre cer'. Sfântul Părinte a amintit imaginea folosită de Sf. Paul pentru a descrie unitatea Bisericii, 'un trup viu compus din multe membre di f erite, fiecare cu propriul rol și scop'. 'Și aici', a explicat Papa, 'vedem nevoia noastră de a recunoaște și a prețui darurile fiecărui membru al trupului ca `manifestări ale Duhului date pentru binele tuturor`'. Pontiful a recunoscut că există o diferență între darurile ierarhice și cele carismatice în Biserică, dar a adăugat: 'Totuși însăși varietatea și bogăția harurilor dăruite de Duhul ne invită constant la a discerne cum trebuie să fie orânduite aceste daruri cum se cuvine în slujba misiunii Bisericii'. În ciuda diferențelor, Papa Benedict al XVI-lea a spus că toți preoții, diaconii și toate persoanele consacrate trebuie 'să fie forțe ale unității în cadrul Trupului lui Cristos. Prin mărturia voastră personală, și fidelitatea voastră față de slujirea sau apostolatul încredințat vouă, pregătiți o cale pentru Duhul'. Papa a continuat: 'Așadar să ne înălțăm privirile! Și cu mare umilință și încredere, să cerem Duhului să ne permită să creș t em în fiecare zi în sfințenia care ne va face pietre vii în templul pe care El îl înalță chiar acum în mijlocul lumii noastre. Dacă este să fim adevărate forțe ale unității, să fim primii care să căutăm reconcilierea interioară prin pocăință. Să iertăm relele pe care le-am suferit și să lăsăm la o parte toată mânia și controversa. Să fim primii care să demonstrăm umilința și puritatea inimii de care este nevoie pentru a ne apropia de splendoarea adevărului lui Dumnezeu. În fidelitate față de depozitul credinței încredințat Apostolilor, să fim martori plini de bucurie ai puterii transformatoare a Evangheliei!' Vorbind despre turlele Catedralei Sf. Patrick, 'depășite în înălțime de zgârie-norii Manhattan-ului', Papa Benedict al XVI-lea a arătat că ele sunt 'o amintire vie a năzuinței constante a spiritului uman de a se înălța la Dumnezeu'. El a concluzionat: 'Să mergem înainte ca vestitori ai speranței în mijlocul acestui oraș, și al tuturor acelor locuri în ca r e ne-a așezat harul lui Dumnezeu. În acest fel, Biserica din America va cunoaște o nouă primăvară în Duhul'. Sursa: www.NewsReport.ro Contor Accesări: 879, Ultimul acces: 2026-09-18 16:56:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1