Preotul are misiunea să semene bucuria Evangheliei[2008-04-27]Astăzi Papa Benedict al XVI-lea a hirotonit noi preoți pentru Dieceza de Roma. Cu o întârziere de 20 de minute a apărut în fața credincioșilor din Piața San Pietro pentru recitarea antifonului marian pascal 'Regina caeli'. Prezentăm în continuare discursul adresat de Sfântul Părinte celor aproximativ 60.000 de persoane, după traducerea făcută de redacția română a Radio Vatican.Dragi frați și surori, S-a încheiat de curând în Bazilica San Pietro celebrarea în cadrul căreia am hirotonit 29 noi preoți. Acesta este, în fiecare an, un moment special de har și de mare sărbătoare: sevă reînnoită este infuzată în țesutul comunității atât ecleziale cât și civile. Dacă prezența preoților este indispensabilă pentru viața Bisericii, ea este însă prețioasă pentru toți. În Faptele Apostolilor citim că diaconul Filip a purtat Evanghelia într-un oraș din Samaria; lumea a aderat cu entuziasm la predica sa, și a văzut și minuni pe care le făcea asupra bolnavilor; 'și o mare bucurie i-a cuprins pe toți în acel oraș' (1,8). Așa cum am amintit noilor prezbiteri în cursul celebrării euharistice, acesta este sensul misiunii Bisericii și în special al preoților: să semene în lume bucuria Evangheliei! Unde Cristos este predicat cu forța Duhului Sfânt și este primit cu suflet deschis, societatea, deși plină de atâtea probleme, devine 'oraș al bucuriei' - cum sună titlul unei renumite cărți referitoare la opera Maicii Tereza din Calcutta. Aceasta, deci, este urarea pe care o fac noilor preoți, pentru care vă invit pe toți să vă rugați: fie ca ei să poată răspândi, acolo unde vor fi trimiși, bucuria și speranța care izvorăsc din Evanghelie. În realitate, acesta este și mesajul pe care l-am dus zilele trecute în Statele Unite ale Americii, prin călătoria apostolică ce avea ca moto aceste cuvinte: 'Cristos speranța noastră'. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a binecuvântat din plin această deosebită experiență misionară și mi-a dat să mă fac instrument al speranței lui Cristos pentru acea Biserică și pentru acea țară. În același timp, îi mulțumesc pentru că eu însumi am fost întărit în speranță de catolicii americani: am găsit, de fapt, o mare vitalitate și voința decisă de a trăi și a mărturisi credința în Isus. Miercurea viitoare, în timpul audienței generale, îmi propun să mă opresc mai pe larg la această vizită a mea în America. Astăzi multe Biserici Orientale sărbătoresc, după calendarul iulian, marea solemnitate a Paștelui. Doresc să exprim acestor frați și surori ai noștri fraterna mea apropiere spirituală. Îi salut cordial, rugând pe Dumnezeu Unul-Întreit să îi întărească în credință, să îi umple cu lumina strălucitoare care emană din învierea Domnului și să îi mângâie în nu ușoarele situații în care adesea trebuie să trăiască și să mărturisească Evanghelia. Vă invit pe toți să vă uniți cu mine în a o invoca pe Maica Domnului, pentru ca drumul de mult început al dialogului și colaborării să ne poarte curând la o mai completă comuniune cu toți ucenicii lui Cristos, pentru ca să fie un semn din ce în ce mai luminos de speranță pentru toată omenirea. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 833, Ultimul acces: 2026-09-18 14:44:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1