Trio de preoți irlandezi cu contract muzical[2008-04-28]Trei preoți catolici din Irlanda de Nord au semnat un contract de înregistrări în valoare de aproape două milioane de dolari cu gigantul muzical Sony BMG. Pr. Eugene O`Hagan, de 48 de ani, fratele său Martin, de 45 de ani, și colegul lor de școală David Delargy, de 44 de ani, au semnat contractul chiar pe treptele Catedralei Westminster. Cei trei bărbați, a căror formație se numește 'The Priests' (Preoții), au declarat că vor dona banii făcuți din muzică unor opere caritative.Preoții și-au dezvoltat talentele muzicale încă din anii când au urmat Colegiul Sf. MacNissi din districtul Antrim. Erau atunci cunoscuți sub numele de 'Holy Holy Holy' (Sfânt Sfânt Sfânt). Conform publicației Daily Telegraph, cei trei au început să stăpânească mai bine cântecul odată cu studiile făcute la Colegiul Irlandez din Roma, ajungând chiar și în Corul Vaticanului. Pr. Eugene a spus că semnarea contractului a fost o surpriză mare și pentru ei, punând-o în 'planul lui Dumnezeu'. Conform declarațiilor lui, formația are 'gusturi foarte catolice'. Albumul de debut va include părți din Liturghia în limba latină, imnuri tradiționale precum Ave Maria și Panis Angelicus, și o selecție din opere. 'Cântatul e o mare parte din ceea ce facem', a spus pr. David. Contractul 'duce cântatul nostru la o audiență mai mare. Cântăm muzică sacră, continuând astfel ceea ce am făcut dintotdeauna.' În contract există niște clauze speciale care le permit să nu respecte evenimentele promoționale pentru album atunci când au datorii pastorale urgente, precum celebrarea de nunți sau funeralii. Pr. Martin a explicat prezența clauzelor: 'Munca noastră înseamnă foarte mult pentru noi. Suntem preoți mai întâi și mai presus de orice. Munca noastră va fi în inima planurilor noastre.' 'Evident nu vor putea să apară la TV duminica dimineața', a declarat Nick Raphael, director executiv și manager la Sony BMG, cel care a negociat contractul. El a lăudat grupul spunând: 'Vocile lor sunt incredibile. Sunt extrem de încântat. Vor fi niște staruri la nivel mondial.' Raphael a mai declarat pentru Daily Telegraph că preoții au fost 'cam șocați de interesul nostru, dar foarte entuziasmați'. Albumul lor ar urma să apară în noiembrie. Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 786, Ultimul acces: 2026-09-21 15:31:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1