În premieră: 25 de femei la Sinod[2008-09-10]La Sinodul Episcopilor din luna octombrie despre Cuvântul lui Dumnezeu va lua parte și cel mai mare număr de femei din istoria sinoadelor: Papa Benedict al XVI-lea a numit 25 de participante. Sfântul Scaun a făcut recent publică lista numirilor, în care figurează șase femei ca experți și 19 femei ca auditori. Dintre cei șase experți, majoritatea sunt profesori de Sfânta Scriptură, două venind din Italia, și câte una din SUA, Spania, Franța și Nigeria.Sr. Sara Butler, din SUA, este membră a Slujitoarelor Misionare ale Preasfintei Treimi. Ea predă teologie dogmatică la Seminarul Sf. Iosif din Yonkers, New York, are un doctorat în filosofie și a fost consultant pentru Conferința Episcopală Americană în problema hirotonirii femeilor. Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o membră a Comisiei Teologice Internaționale în 2004. Atunci au fost numite primele două femei în această comisie prestigioasă, a doua fiind germanca Barbara Hallensleben, profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Fribourg, Elveția. Sora Butler este autoare a cărții: 'Preoția catolică și femeile: un ghid despre învățătura Bisericii', publicată la Editura Hillenbrand Books. Sr. Nuria Calduch-Benages, din Spania, membră a Fiicelor Misionare ale Sfintei Familii din Nazaret, a predat Sfânta Scriptură timp de aproape 20 de ani la Universitatea Pontificala Gregoriana din Roma. A colaborat cu Federația Biblică Catolică și cu diferite institute teologice din toată lumea. Sr. Bruna Costacurta, din Italia, predă actualmente la Gregoriana. Are un doctorat în științele biblice la Institutul Biblic Pontifical și a fost membră a consiliului executiv al Asociației Biblice Italiene și al Oficiului Național de Cateheză al Conferinței Episcopale Italiene. Sora Germana Strola, tot din Italia, este călugăriță cisterciană, autoare a mai multe comentarii despre psalmi și pasaje biblice. A fost prima călugăriță contemplativă ce a primit doctoratul la Institutul Biblic Pontifical, cu o teză despre psalmii 42-43. Sr. Mary Jerome Obiorah, prima femeie din SUA ce a primit doctorat la Institutul Biblic Pontifical, este membră a Surorilor Inimii Imaculate a Mariei. În prezent predă Sfânta Scriptură la Universitatea din Nigeria și la Seminarul Major din Arhidieceza de Onitsha, Nigeria. Sfântul Părinte a numit-o și pe Marguerite Lena, din Franța, dintr-o comunitate de viață consacrată fondată de Madeleine Danielou pentru formarea tineretului. Ea predă filosofia în Paris. Pe lângă cei șase experți sunt 19 auditori: două din Africa, patru din Europa de Est, două din Canada, trei din Asia și opt din Europa de Vest, dintre care 4 italience. Majoritatea sunt superioare de ordine religioase. Sunt și patru reprezentante ale unor mișcări laice, precum Maria Voce, președinta Mișcării Focolare, și Michelle Moran, președinta Conciliului Înnoirii Carismatice. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 737, Ultimul acces: 2026-07-30 16:04:24
|
Timp total: 0.05s...
[]:1