Orașul celor trei religii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Orașul celor trei religii

[2008-10-03]
Gabriela Lupu

Ierusalimul, metropola pe care Cotidianul v-o prezintă în colecția „Cele mai iubite orașe“, este un spațiu de întâlnire a misticii celor trei religii monoteiste: iudaismul, creștinismul și islamul.

Spațiu sacru pentru mare parte dintre locuitorii planetei, Ierusalimul cuprinde între zidurile sale 1.204 sinagogi, 158 de biserici și 73 de moschei. În ciuda eforturilor de menținere a unei coabitări pașnice, anumite locuri sacre sunt în continuare surse de dispute, fricțiuni și controverse, cum este cazul Muntelui Templului, loc în care, conform tradiției, a fost situat Templul lui Solomon, dar pe care tronează azi Domul Stâncii, important edificiu religios islamic.

Ierusalimul este capitala evreilor încă de pe vremea legendarului rege David, adică din secolul X înainte de Hristos. Orașul a devenit și capitală religioasă, aici fiind ridicate Templul lui Solomon și cel de-al doilea templu. Publicitate

Ca dovadă a importanței sale religioase iudeo-creștine stă faptul că numele orașului este menționat în Vechiul Testament de nu mai puțin de 632 de ori. Astăzi, Ierusalimul găzduiește locul cel mai sfânt pentru evrei după Sfânta Sfintelor din templul inițial, Zidul Plângerii, ruinele zidului ce înconjura cel de-al doilea templu. Sinagogile din întreaga lume sunt construite, conform tradiției, cu sfânta arcă îndreptată spre Ierusalim, iar cele din Ierusalim sunt îndreptate spre Muntele Templului. Evreii își fac rugăciunile zilnice cu fața spre Ierusalim și mulți au în acest scop în casă așa-numitele plăcuțe Mizrach, atârnate pe perete pentru a le indica direcția corectă.

Creștinii își revendică identitatea religioasă de la Ierusalim, ca spațiu în care Mântuitorul a propovăduit, a făcut minuni, a fost judecat, supus la chinuri, condamnat la moarte prin crucificare și care a înviat în „a treia zi, după Scripturi“. Tot la Ierusalim, la Cincizecime s-au pus bazele primelor comunități creștine. Muntele Golgota, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Via Dolorosa și Sfântul Mormânt sunt cu toate, de două mii de ani încoace, locuri de pelerinaj pentru creștinii din întreaga lume.

Ierusalimul este, după Mecca și Medina , al treilea spațiu sacru din Islam. A fost o vreme în care și musulmanii se rugau spre Ierusalim, înainte de a-și orienta definitiv rugile spre Mecca . Ierusalimul este legat în Coran de numele profetului Mahomed, cel care a fost în mod miraculos purtat într-o noapte de la Mecca la Ierusalim, pe Muntele Templului, de unde a fost ridicat în slăvile cerului și i-a putut vedea la față pe profeții dinaintea lui. Astăzi, în Ierusalim sunt două edificii ridicate în cinstea călătoriei magice a profetului, Moscheea al-Aqsa și Domul Stâncii.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 871, Ultimul acces: 2026-07-29 00:32:38