Dreptul la viata, libertate si securitate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Dreptul la viata, libertate si securitate

[2008-10-04]
„Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale” (Declaratia universala a drepturilor omului, art. 3)
DREPTUL LA VIATA, LIBERTATE SI SECURITATE
Stiinta de a trai viata
Viata reprezinta „timpul cuprins intre nasterea si moartea cuiva”. Orice dictionar explicativ ne da sapte definitii pentru viata, iar aceasta este una dintre ele. Simpla, parca chiar prea simpla. Dar avem nevoie de explicatii scurte. Intelegem repede. Oare asa sa fie?
Definind „ceva”, omul incearca sa contureze caracteristicile si natura relatiei cu acesta. O definitie simpla insa nu inseamna ca lucru este in sine simplu, ci, in primul rand ca omul il pretuieste, il valorizeaza mai putin. Deci, ceea ce pretuim putin, definim cu „putin”. Si atunci, ce gandeste un indragostit cand ii spune iubitei: „Tu esti viata mea!”. Tot ceva simplu, sau a concentrat in acest epitet (simplu!) tot ce are el mai de valoare? Viata!
Da, viata este cel mai de pret lucru pentru fiecare dintre noi. Viata noastra. Dar putem spune acelasi lucru si despre viata altuia. Conteaza la fel de mult pentru noi? Viata apare odata cu nasterea. Traim 70-80 de ani si chiar mult mai mult, acumuland experienta si intelepciune, adica invatand sa o valorizam. La nastere primim in dar viata. Dar nu si stiinta de a o trai.
Savoarea vietii trebuie invatata, cultivata, traita in comuniune cu ceilalti. Si atunci ii vom cunoaste pretul. Si atunci nici un epitet din lume nu va putea sa ii mai cuprinda desavarsita semnificatie.
Alegerea de a fi liber
Omul isi doreste libertatea, independenta, dar la fel de mult doreste sa nu fie singur in aceasta lume, doreste sa se lege, sa se identifice chiar cu ceilalti. Este un dar primit inca de la inceput, de la nastere, odata cu viata. Adica din momentul cand copilul se identifica cu parintii, fratii si surorile sale, mai apoi cu prietenii si alte persoane indragite, iar mai tarziu si ceilalti cu care intra, mai des sau ocazional in contact.
Nevoia specific umana de comuniune este un atribut al vietii si il va determina intotdeauna pe om sa se implice „de buna voie” in relatiile cu cei din jur si cu mediul exterior, acceptand, deplin constient deci, „statutul” de dependenta / independenta in raport cu ceilalti. Este „pretul” pe care fiinta umana il plateste pentru mai mult decat a trec de la o etapa de dezvoltare la alta. Este chiar „pretul vietii”.
Mai mult decat securitate
Produs al insasi vietii, deci, nevoia de comuniune se constituie ca reper firesc al naturii umane, aceasta fiind constituita ca un ansamblu complex de instincte, inclinatii, sentimente, stari de spirit etc., care il determina pe individul uman sa interactioneze cu ceilalti pentru a-si satisface complexa structura bio-psiho-socio-culturala a nevoilor personale. Iar pentru fiinta umana, in intreaga si frumoasa sa complexitate, acest lucru reprezinta mult mai mult decat securitate, siguranta. Este mai mult decat liniste, incredere. ESTE VIATA!
Motivatia de a trai
Viata ne prezinta, in numeroase ocazii, rezultatul dramatic al unei alegeri: alegand libertatea, omul decide sa intrerupa legaturile cu tot ceea ce-l inconjoara: familie, colegi, prieteni, institutii, societatea in ansamblu.
Prelevandu-se de dreptul sau la viata, libertate si securitate, fiinta umana neaga, constient sau nu, acest drept celor din jur. Alegand astfel, individul uman arata ca nu pune nici un pret pe cel de alaturi, pe comuniunea cu cei din jur. Ca, de fapt, nu intelege ce inseamna viata.
Am putea vorbi de viata fara a ne raporta la ceilalti? Am putea sa ne simtim liberi daca avem intrerupte legaturile cu cei de alaturi? Am putea sa ne simtim in siguranta departe de fiinte asemenea noua?
De fapt, rezumand totul in cateva cuvinte:
AM PUTEA FI CU ADEVARAT FERICITI FARA CEILALTI ?
Raspunsul este simplu de aceasta data: nu!
Iar pentru cei care au ales altfel, pentru cei care au crezut, care cred sau care vor mai crede ca este posibil, va trebui ca noi, cei care mai credem ca nu putem trai decat impreuna si pentru ceilalti, sa redeschidem portile catre viata. Catre adevarata viata. Viata impreuna si pentru ceilalti. Sa fim alaturi de ei in incercarea de a cauta un raspuns la o intrebare care – cu certitudine – a framantat, framanta si va continua sa framante fiecare fiinta umana in parte:
CUM SA INVATAM SA NE BUCURAM CU ADEVARAT DE VIATA ?
Drd. Mitica Manta, director SUP

Autor : Mitica Manta .

Sursa: www.InterCer.ro


Contor Accesări: 907, Ultimul acces: 2026-07-30 04:19:48