Un nou paroh în Colentina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un nou paroh în Colentina

[2008-10-06]
Duminică, 28 septembrie 2008, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, în parohia Sfântul Anton - Colentina, București, a avut loc ceremonia instalării noului paroh, părintele Liviu Bălășcuți. Celebrarea a fost prezidată de părintele Martin Cabalaș, decan de București Nord, avându-l la dreapta sa pe fostul paroh, părintele Petru Dâm, informează situl ARCB.ro într-un material semnat de Andrei Dumitrescu.
La începutul Sfintei Liturghii, noul paroh împreună cu întreaga comunitate și-au mărturisit credința în Dumnezeu, după care părintele Liviu a depus jurământul, făgăduind că va păstra comuniunea cu Biserica Catolică, atât în cuvinte, cât și în fapte. După proclamarea Sfintei Evanghelii, noul paroh a reînnoit făgăduințele de la hirotonire, iar părintele decan și fostul paroh i-au prezentat biserica. În această ultimă etapă a ritualului, noul paroh i-au fost încredințate lecționarul, baptisteriul (sau un vas cu apă sfințită), tabernacolul, confesionalul, scaunul prezidențial și cheia bisericii de care atârna cheia de la tabernacol. Părintele decan, Martin Cabalaș, în timpul predicii, a explicat simbolul cheii plecând de la două exemple practice. 'Cel care primește cheia unei locuințe este considerat stăpânul casei, iar cel care primește cheia unui seif poate fi considerat păstrătorul unei comori. Cea mai mare comoară din biserică este Isus din Preasfântul Sacrament, iar cel care primește cheia bisericii primește acest tezaur, pe Isus Euharisticul. Dar cheia bisericii, nu este suficientă pentru a ține o comunitate unită, parohul are nevoie și de cheia Iubirii, de cheia Cuvântului și de cheia Înțelepciunii'.
La sfârșitul Sfintei Liturghii și al ritualului instalării noului paroh, părintele Petru Dâm, plin de emoție, și-a amintit că în anul 1984, când a fost numit paroh în această comunitate tot părintele Martin Cabalaș i-a încredințat cheia bisericii Sfântul Anton, iar acum tot el o înmânează părintelui Liviu Bălășcuți. Istoria se repetă, spunea părintele Petru Dâm, dar conform cuvintelor Scrisorii către evrei, 'Isus Cristos - cel de ieri și de astăzi - este același pentru totdeauna' (Evr 13,8).
(Sursa: Arhidieceza Romano-Catolică de București)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 827, Ultimul acces: 2026-07-30 11:03:18