Credința a fost secretul Papei Ioan al XXIII-lea[2008-10-31]Credința în Cristos și Biserica Sa a fost secretul care l-a făcut pe Papa Ioan al XXIII-lea un promotor al păcii în lumea întreagă, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul celebrării legate de împlinirea a 50 de ani de la alegerea 'Bunului Papă'. Pontiful german s-a adresat marți, 28 octombrie 2008, pelerinilor adunați în Piața San Pietro pentru a marca aniversarea cu o Liturghie celebrată de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone. Ora celebrării Liturghiei a coincis cu ora exactă la care, în urmă cu 50 de ani, Cardinalul Angelo Roncalli (1881-1963) a fost ales în Scaunul lui Petru.Reamintind 'gaudium magnum' (marea bucurie) pe care Biserica a trăit-o văzându-l pe noul Papă la balconul Bazilicii San Pietro, succesorul lui a subliniat că 'a fost un preludiu și o profeție a experienței de paternitate pe care Dumnezeu urma să ne-a ofere din belșug prin cuvintele, gesturile și slujirea eclesială a Bunului Papă'. 'Harul lui Dumnezeu a pregătit un anotimp promițător pentru Biserică și pentru societate, și a găsit în ascultarea față de Duhul Sfânt, care a caracterizat întreaga viață a Papei Ioan al XXIII-lea, pământul bun pentru a face să încolțească armonia, speranța, unitatea și pacea, pentru binele întregii omeniri', a adăugat el. 'Papa Ioan a prezentat credința în Cristos și apartenența la Biserică, mamă și învățătoare, ca și garanție a mărturiei creștine rodnice în lume... În conflictele dificile din timpul său, Papa a fost un om și un păstor al păcii, care a știut cum să deschidă, în Răsărit și în Apus, orizonturi neașteptate de fraternitate între creștini, și dialog cu toți'. Pontiful german a reamintit una dintre faimoasele audiențe ale Papei Ioan al XXIII-lea - primul lui Crăciun ca Papă în 1958 - când i-a întrebat pe cei care s-a adunat care era sensul întâlnirii lor. Papa Ioan al XXIII-lea însuși a răspuns: 'Papa și-a îndreptat privirea asupra voastră și are inima alături de inimile voastre'. 'Îi cer Papei Ioan', a concluzionat Papa Benedict al XVI-lea, 'să ne permită să experimentăm apropierea privirii lui și a inimii lui pentru a simți că suntem cu adevărat familia lui Dumnezeu'. În cadrul predicii din Liturghia aniversară, și Cardinalul Bertone a meditat asupra credinței Papei Ioan al XXIII-lea, care reiese din scrierile sale. A citat un pasaj în care Papa Ioan al XXIII-lea a scris: 'Confuzia mea provoacă în mine sentimente de umilință și abandonare în mâinile Domnului. El a făcut cu adevărat totul, și a făcut-o fără mine, care nu mi-am putut imagina sau aspira la atât de mult. Nu doresc, nu mă gândesc la nimic altceva decât la a trăi și muri pentru sufletele care mi-au fost încredințate'. Cardinalul Bertone a menționat de asemenea dedicarea Pontifului față de rugăciune, citând din nou una dintre scrierile sale: 'În puținii ani care mi-au rămas, doresc să fiu un păstor sfânt în toate sensurile cuvântului. Ziua mea trebuie să fie întotdeauna cuprinsă de rugăciune. Rugăciunea este respirația mea'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 813, Ultimul acces: 2026-06-06 17:46:02
|
Timp total: 0,35s...
[]:1