LC: Fecioara Victoriei, roagă-te pentru noi![2008-11-01]Luna care a trecut, octombrie, fiind închinată Rozariului, Lumea Catholica ne-a propus un material despre Fecioara Victoriei, la care s-au rugat creștinii în toamna anului 1571, în timpul bătăliei de la Lepanto între musulmani și creștini. Articolul 'Fecioara Victoriei, roagă-te pentru noi!', semnat de pr. William Saunders, ne explică mai întâi cadrul general, al pericolului expansiunii musulmane în Europa. 'Pentru a salva creștinătatea, Sfântul Papă Pius al V-lea a organizat o flotă sub comanda lui Don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui Filip al II-lea al Spaniei'.În timp ce se desfășurau pregătirile pentru bătălie, 'Sfântul Părinte le-a cerut tuturor credincioșilor să recite Rozariul și să implore rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria, numind-o `Fecioara Victoriei`, pentru ca Domnul să dea creștinilor victoria. Deși flota musulmană era mai mare decât cea a creștinilor, atât din punctul de vedere al vaselor cât și al marinarilor, forțele erau gata să se întâlnească în bătălie. Vasele creștine au arborat steaguri albastre, în cinstea Fecioarei Maria, și l-au reprezentat pe Cristos răstignit, în timp ce steagurile musulmane aveau citate din Coran chemând la războiul sfânt și la moartea necredincioșilor'. Materialul vorbește și despre puterea Rozariului, după cum au prezentat-o câțiva mari lideri a Bisericii. 'Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea sa apostolică din 2002 `Rosarium Virginis Mariae` i-a îndemnat pe credincioși să folosească Rozariul pentru a contempla cu Maria chipul lui Cristos', și l-a numit `un mijloc foarte valid pentru a favoriza printre credincioși acea îndatorire de a contempla misterul creștin' (Rosarium Virginis Mariae, nr. 5). Papa Benedict al XVI-lea, pe când era Cardinal, comenta: 'Repetarea (rugăciunilor) permite s u fletului să se așeze în liniște... Este vorba de a mă lăsa purtat de calmul repetiției și de ritmul constant. Cu atât mai mult cu cât acestui text nu îi lipsește conținutul. Aduce înaintea ochilor mei mari imagini și viziuni, și mai presus de toate figura Mariei - și prin ea figura lui Isus'. (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-06-08 19:42:40
|
Timp total: 0,34s...
[]:1