Pr. Vladimir Peterca: 40 de ani de slujire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pr. Vladimir Petercă: 40 de ani de slujire

[2008-11-04]
În cadrul Liturghiei de la ora 11.00, celebrată în Catedrala 'Sfânta Fecioară Maria Regină' din Iași, sâmbătă, 1 noiembrie 2008, în sărbătoarea Toți Sfinții, părintelui Vladimir Petercă i-a fost înmânată de către PS Petru Gherghel o diplomă de merit și crucea sinodală a Episcopiei de Iași, ca recunoaștere pentru întreaga activitate de până acum. Celebrarea liturgică a fost prezidată de PS Petru Gherghel, marcând și aniversarul de trei ani de la sfințirea acestei Catedrale.
În cadrul omiliei, pr. Petercă a evidențiat rolul sărbătorii Toți Sfinții. Amintind despre originile străvechi și despre parcursul acestei sărbători de-a lungul istoriei, părintele a accentuat rolul sfinților în cadrul Bisericii și al lumii, aceștia fiind un model aflat la îndemâna oricui, continuând să mijlocească pentru cei de pe pământ. Pr. Vladimir Petercă este originar din Tețcani. Născut în 1944, a fost sfințit preot în 1968 la Iași, de către PS Petru Pleșca. După câțiva ani de pastorație în diverse localități din Dieceză, a urmat studii biblice de specializare la Roma și Ierusalim. Revenit în țară a îndeplinit funcția de profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic 'Sfântul Iosif' din Iași și de rector la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar 'Sfânta Tereza' din București. A conferențiat și la alte universități din țară și străinătate, fiind de asemenea o prezență constantă la radio și la televiziune. Pr. Petercă a avut un rol însemnat în constituirea Centrului Diecezan Diecezan Caritas din Iași, la edificarea noii Catedrale din Iași și pentru raporturile create cu Dieceza de Münster (Germania).
Pentru toate aceste activități ca și pentru toate celelalte proiecte întreprinse în cursul celor 40 de ani de slujire ca preot și profe s or, la sfârșitul celebrării liturgice PS Petru Gherghel i-a înmânat părintelui Petercă diploma de merit și crucea sinodală a Episcopiei de Iași, aflăm de pe situl Ercis.ro.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1072, Ultimul acces: 2026-06-05 10:50:30