Roman: Spitalul 'Precista Mare' trece în administrarea directă a Centrului eparhial[2008-11-13] COMUNICAT DE PRESĂAstăzi, 13 noiembrie 2008, orele 11.00, Adunarea Eparhială a Episcopiei Romanului s-a întâlnit într-o ședință extraordinară, având ca subiect principal statutul Spitalului Precista Mare din Roman. După cum se cunoaște, în anul 1797 Vartolomei Putneanul, Egumenul Mănăstirii Precista Mare, a apelat la sprijinul Episcopului Veniamin Costachi pentru a ridica un spital. Chiriarhul a adunat breslele orașului și le-a cerut ajutorul. Numele vechi al spitalului era Ospitalul săracilor cu un număr de 10 paturi. Prin resursele Mănăstirii Precista în 1823 numărul de paturi a ajuns la 20, în 1838 la 40 de paturi. În 1872, pe același teren s-a ridicat o nouă clădire cu denumirea Spitalul Precista Mare Roman, lucrările durând 13 ani, iar inaugurarea având loc în 1884. Clădirea spitalului a fost ridicată în stil neoclasic romantic, având decorația alcatuită din firide și mici turnulețe crenelate, cu două nivele și 46 de săli, putând adăposti 250 300 paturi. Proiectul clădirii a fost realizat de Alexandru Constantinescu din Iași. În anul 1937 s-a constatat degradarea clădirii, iar în urma unor tratative purtate cu Ministerul Sănătății s-a încheiat Convenția nr. 221, prin care Ministerul a preluat spitalul pe termen de 10 ani, cu îndatorirea de a-i acorda întreținerea completă. Imobilul a rămas în posesia statului, până la data de 3 noiembrie 2003, când prin sentința civilă nr. 2706 a Judecătoriei Romanului acesta a revenit Parohiei Precista Mare din Roman, împreună cu 2800 mp de teren aferent construcțiilor. Acum, ca urmare a imposibilităților financiare și materiale ale parohiei Precista Mare, Adunarea Eparhială, prezidată de Preasfințitul Arhiereu Dr. Ioachim Băcăuanul, a dispus trecerea acestui imobil în administrarea directă a Centrului Eparhial Roman, în baza articolului 170, aliniatul 11, din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ROMANULUI Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 931, Ultimul acces: 2026-04-15 07:06:28
|
Timp total: 0,42s...
[]:1