Redescoperirea Intelepciunii si a lui Cristos

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,4s...

Ştiri şi Evenimente

Redescoperirea Intelepciunii si a lui Cristos

[2008-11-22]

Sambata, 1 noiembrie a.c., manastirea "Sfanta Familie" a Comunitatii Sfantului Ioan din Bucuresti a fost gazda unei serii de trei conferinte pe tema "Ideologiile si sperantele lumii de azi", conferinte sustinute de parintele Samuel Rouvillois, calugar membru al comunitatii din 1982 si responsabil cu formarea Fratilor Sfantului Ioan din anul 2001. Doctor in filozofie la Universitatea Sorbona ( Paris ) cu o lucrare despre Trup si Intelepciune, pr. Samuel sustine o bogata activitate de predicare a Evangheliei si de formare filozofica si teologica. Avand o vasta experienta in domeniul economic si al intreprinderilor, pr. Samuel se intalneste regulat cu diferiti directori si responsabili ai marilor companii multinationale (Peugeot-Citroën, PPR, Aérospatiale, Cofinoga, Leroy Merlin, Vinci, Lafarge, Total, Michelin, Sodexho), reflectand impreuna cu acestia asupra locului omului – in special al tinerilor – in lumea intreprinderii.

Despre criza, schimbare, libertate si credinta crestina, cu parintele Samuel Rouvillois

Au consemnat: Fr. Dan Suciu (Comunitatea Sf. Ioan), Claudia Stan

Acum 100 – 150 de ani, ideologiile atee proclamau inexistenta lui Dumnezeu pentru a elibera omul. Gandirea celor care au spus "Nu este Dumnezeu" (Feuerbach, Marx, Nietzsche, Comte, Darwin, Brunschvicg, Freud, Sartre si altii) a marcat secolul XX si Europa parintilor nostri. Astazi Dumnezeu nu mai este negat fatis, ci mai degraba ignorat, uitat, nebagat in seama de omul contemporan. Ce au devenit ideologiile atee? Care sunt ideologiile lumii de azi? Dar sperantele si chemarile timpului prezent? Acestea au fost premisele celor trei conferinte, din care spicuim o radiografie a vremurilor secularizate, pentru a o privi apoi in lumina preceptelor evanghelice propuse de Mantuitorul.

O radiografie a lumii contemporane; criza financiara actuala

Lumea de azi are o constiinta unica a solidaritatii sale. Vom incerca sa vedem cum aceasta se datoreaza atat aspiratiilor pozitive, cat si ideologiilor comune ale oamenilor de azi, dorintelor profund umane si in acelasi timp anti-umane din inima oamenilor. Ideologia comunista se prezenta ca cea care va salva lumea si nu a reusit. Ideologia capitalista se considera si ea salvatoarea omenirii, insa criza actuala dovedeste contrariul. Criza financiara contemporana este o criza spirituala, iar oamenii si-au pierdut increderea in proiectul occidental, care considera ca economia poate face lumea mai buna. Economia depinde sanatatea economiei reale si de increderea oamenilor in ea. Criza actuala nu este una economica, economia reala functioneaza la fel de bine ca acum 4 luni, ea este, inca o data, o criza colectiva de incredere ca lumea de astazi va deveni cu adevarat mai buna prin economie. Asta deoarece finalitatea umana a acestui sistem mondial este din ce in ce mai greu de perceput. Asadar, criza financiara internationala actuala priveste strict domeniul speculatiilor financiare, ea nu afecteaza productia, nici vanzarea; economia reala functioneaza corect, insa este incetinita de inasprirea conditiilor de creditare. Din cauza ca lumea si-a pierdut increderea in speculatiile financiare, a ajuns sa-si piarda increderea si in economia reala. Lumea financiara a scapat de sub controlul oamenilor, astfel incat cea mai mare parte a factorilor de raspundere in domeniul economic si social au ajuns sa se indoiasca de sistem. Aceasta indoiala adanceste criza; si cu cat criza este mai mare, cu atat indoiala devine mai mare. Este un cerc vicios, din care nu se poate iesi decat prin redobandirea increderii in sistem.

Insa oamenii sunt indreptatiti sa nu aiba incredere in sistem. Pentru ca, mai mult decat orice, aceasta este o mare criza spirituala, in masura in care omenirea a ajuns sa creada ca economia va inlocui Providenta. Dar acest sistem economic nu este unul egalitar, el ii slujeste in primul rand pe cei care deja sunt foarte bogati. Asadar, indoiala asupra sistemului este indreptatita, pentru ca sistemul financiar actual este o minciuna. Prin aceasta criza financiara, de fapt, traim o confruntare cu adevarul. Astazi, viata este mai usoara din punct de vedere economic decat inainte, dar mai grea din punct de vedere psihologic si afectiv. Aceasta se intampla deoarece cadrul general si universal al valorilor a disparut aproape complet, traim intr-o lume in care trebuie sa descoperim totul pe cont propriu; religia poate propune valori, dar acest lucru poate fi un avantaj sau, dimpotriva, poate fi considerat a fi un conservatorism depasit.

Ideologiile de ieri si de azi

In anii 1950, parintele Marie-Dominique Philippe a inceput sa vorbeasca despre ideologiile filozofice care il excludeau pe Dumnezeu si care ii marcau cel mai mult pe intelectualii acelor vremuri. Era vorba de o pervertire a gandirii prezente in viata sociala si in viata personala. Astazi ideologiile sunt mai putin prezente in mod direct, dar asistam la o materializare a ideologiilor intr-un sistem concret.

Versiunea moderna a lui Nietzsche este aceea a omului care vrea sa devina stapan pe el insusi, stapanul propriei existente si al cosmosului. Consideram ca trebuie sa fim noi insine, sa visam ce vrem sa fim si sa credem in visele noastre, pentru a ne transforma existenta. Or, daca privim filozofic, omul este intr-o foarte mica masura stapan pe sine insusi si este o dovada de imaturitate sa credem ca vom deveni total stapani pe noi insine.

La fel, astazi nimeni nu se mai declara marxist, insa toata lumea considera normal ca viata sociala sa fie organizata de economie, toata lumea considera normal sa existe un consum si o comercializare maxima. Totul este obiect de schimb si tine de domeniul economiei: ajutorul persoanelor in varsta, vacantele etc. Lumea economica actuala este aplicatia principiilor lui Marx, cu singura diferenta ca dictatura proletariatului a fost inlocuita de dictatura economiei de piata. Violenta consta in faptul ca individul se supune bunului mers al economiei si capriciilor acesteia, facand aceasta in mod liber. Oamenii schimba pe bani lucrurile pe care le considera aducatoare de fericire.

Am putea continua aceasta analiza si pentru celelalte ideologii atee. Astazi ideologiile nu mai sunt sisteme filozofice, ci reprezentari colective pe care le folosim pentru a ne organiza concret viata. In acelasi timp, suntem din ce in ce mai sensibili la tot ce este profund uman. Tinerii au un sens foarte profund despre ce este fericirea umana veritabila, dar sunt resemnati sa nu poata ajunge niciodata efectiv la ea, iar uneori se folosesc de sistemul actual ca de un drog pentru a nu mai vedea ca nu pot fi fericiti. Atunci cand suntem crestini, situatia actuala ne face sa ne gandim imediat la Apocalipsa, nu pentru catastrofele care sunt descrise in carte, ci pentru ca este revelatia prezentei lui Cristos in mijlocul lumii si al istoriei oamenilor, si pentru ca ne arata coexistenta situatiilor dificile si a luptei raului cu aceasta prezenta a lui Cristos.

Cum este posibil ca fiinta umana, care este creata pentru iubire si adevar, sa se lase inselata si sedusa, intr-o asemenea masura, de materialism si de consumism? Fiinta umana, pentru a se descoperi pe sine, trebuie sa treaca dincolo de imaginatia si senzatiile sale.

Ideologiile si sperantele lumii de azi

Descoperirea adevarului este o exigenta, fiindca prin ramanerea la nivel senzorial, omul este redus la stadiul animalic. Cea mai mare pervertire a lumii actuale este pierderea totala a sensului adevarului. In lume este la putere manipularea prin imagini si senzatii, iar consumul aflat in centrul societatii nu inseamna altceva decat manipularea constiintelor, anularea constiintei personale. A pune consumul in centrul societatii inseamna a pune manipularea constiintelor in centrul vietii sociale. Iar subtilitatea consta in faptul ca aceasta manipulare prin imagini si prin senzatii se foloseste de toate nazuintele de fericire pe care omul le poarta in el, are exact efectul unui drog halucinogen: ne pierdem capacitatea de a face diferenta dintre real si imaginar.

Renuntarea la vointa de a schimba societatea

Riscul lumii occidentale este acela de a capitula in lupta de schimbare a societatii. si aceasta se intampla din doua motive:

– Esecul comunismului pare a da dreptate celor care doreau sa schimbe societatea printr-o revolutie, ca si cum caricatura comunismului i-ar impiedica pe oamenii din Occident sa doreasca schimbarea societatii. Comunismul voia sa schimbe lucrurile sprijinindu-se pe o ideologie, in vreme ce vointa politica ar trebui sa se bazeze pe o intelepciune politica, ceea ce este complet diferit. In lumea de astazi, cei care isi exercita autoritatea rareori o fac intr-o maniera inteleapta, ceea ce creeaza tentatia de a pune semnul egal intre vointa politica hotarata si dictatura.

– S-a crezut (chiar si in randul crestinilor) ca economia este un fel de Providenta divina imanenta, iar capitalismul, felul in care Dumnezeu dorea ca oamenii sa conduca lumea, acesta fara a da atentie nedreptatilor atat de evidente din ultimii 50 de ani. A aparut astfel o resemnare in fata sistemului capitalist, luand nastere o fatalitate in privinta evenimentelor economice similara celei in privinta fenomenelor naturale. Este extrem de grav, pentru ca diferenta este enorma: evenimentele economice sunt create de om, iar resemnarea in fata efectelor negative create de noi insine este ilogica. Complexitatea economiei mondiale (in special a domeniului financiar) este de neinteles pentru cea mai mare parte dintre oameni, chiar si pentru multi oameni politici, iar in fata lucrurilor care ne depasesc, ne resemnam. Situatia este similara fauririi unui idol, caruia ne inchinam; idolul este o realitate de la care asteptam unele lucruri pe care, in mod normal, ar trebui sa le asteptam de la Dumnezeu. Insa cel care vegheaza asupra destinului nostru este Dumnezeu, iar a delega aceasta grija sistemului economic si social este o eroare.

Un nou model social, politic si economic?

Este prea tarziu pentru a propune un alt model, pentru ca astazi puterea politica este locala, in vreme ce interdependenta sociala si economica e mondiala. Ceea ce putem face este sa alegem un model personal pe care sa il urmam, in scopul de a crea o miscare de societate. In cel mai bun caz vom putea crea o rezistenta sociala, insa nu vom putea schimba modelul. Schimbarea modelului este imposibila din cauza acestei interdependente mondiale la nivel economic si social; nici o tara nu are mijloacele autonomiei economice, suntem in mod ireversibil dependenti unii de altii. Asadar, nu putem schimba modelul, insa putem avea o reactie fata de acesta, putem exprima o atitudine critica vizavi de el, prin faptele si prin gandirea noastra. Aici este locul in care trebuie dusa lupta, pe terenul complicitatii permanente in care se afla fiecare dintre noi cu sistemul.

Pacea prin economie?

Yves-Thibault de Silguy prezinta pacea mondiala ca finalitate a economiei de piata. Este adevarat ca de multa vreme natiunile prefera "razboiul" economic, celui militar, pentru ca negocierea economica este o lupta care se termina in avantajul ambelor parti. Chiar si Abraham a negociat cu Dumnezeu. Negocierea economica este o maniera de a transforma tensiunile intr-un mijloc de pace, deci, din acest punct de vedere, schimburile comerciale sunt bune si ar putea da nastere pacii, cu doua conditii: schimburile comerciale sa se faca intr-un climat de respect reciproc intre parti si sa prevaleze cautarea binelui comun al partilor. Cadrul competitivitatii este intotdeauna cooperarea. Chiar promotorii capitalismului, David Ricardo si Adam Smith, considerau ca schimburile comerciale trebuie sa aiba ca scop cautarea binelui comun. Insa astazi, legile economiei nu obliga pe nimeni la cautarea acestui bine comun si cea mai mare parte a confruntarilor economice vizeaza distrugerea celeilalte parti, prin cautarea exclusiva a interesului propriu, in mod unilateral, ceea ce transforma economia mondiala intr-un loc de o violenta extrema. Daca economia mondiala ar fi cu adevarat in slujba oamenilor, si-ar incetini cresterea. Astazi, ritmul cresterii economice este determinat de viteza comunicatiilor si a transporturilor, deci deja economia se misca prea repede pentru oameni. Cand capitalismul nu este regularizat de o filozofie morala si politica, atunci cuvintele lui Marx sunt adevarate: capitalismul este exploatarea omului de catre om. Iar cand economia nu mai este un instrument al politicului, ci devine insasi centrul vietii politice, ea ajunge sa fie violenta.

Componentele lumii de azi

1. Experienta muncii

Care sunt componentele lumii de astazi, privite in lumina marilor activitati umane? In primul rand, privim munca, experienta care s-a schimbat cel mai mult. Marx afirma ca toata structura sociala depinde raportul omului cu uneltele sale de productie. Societatea va fi cu totul alta intr-o economie de tip agrar, rural, decat intr-o economie industriala.

Schimbarea in domeniul muncii este in primul rand revolutia tehnologica: aparitia masinii, a utilajelor, aparatelor. Este vorba de utilizarea stiintifica a materiei pentru a folosi energia ei, puterea ei. Puterea omului a dobandit astfel o posibilitate cvasi-infinita de crestere. Iar oamenii s-au obisnuit sa foloseasca aceasta putere a tehnicii, ba chiar mai mult au devenit dependenti de folosirea mijloacelor tehnice (suntem complet pierduti daca suprimam toate mijloacele tehnice din jurul nostru). Mai profund, omul a pierdut raportul initial cu munca si nu mai are decat un raport util cu produsele muncii sale. Din ce in ce mai multi tineri nu mai stiu sa munceasca, deoarece nu mai au ocazia sa o faca acasa in copilarie, totul fiind preluat de diferite aparate tehnice.

A doua revolutie este cea a comertului si a consumismului. Pentru a produce din ce in ce mai mult e nevoie ca oamenii sa cumpere mai mult, si de aceea lucrurile trebuie sa se strice din ce in ce mai repede, pentru a fi nevoie sa fie inlocuite. Din tot ce cumpara un american, doua luni mai tarziu 90% sunt consumate sau aruncate la gunoi. Totul este conceput pentru a va face sa consumati cat mai mult si deci sa cumparati cat mai multe lucruri inutile si cat mai scumpe. Inteligenta este inlocuita de dorinte si pofte pe care sunteti convinsi ca este absolut necesar sa le satisfaceti cat mai rapid. Sunt distruse astfel mai multe componente esentiale ale muncii: posibilitatea omului de a face ceva el insusi si de a descoperi prin aceasta cine este si ce este in stare sa faca; capacitatea omului de a starui in efort (azi totul trebuie sa fie accesibil imediat). Oare ce este mai bine: sa fim sclavi bogati si nefericiti sau saraci cu greu fericiti, dar totusi fericiti?

Invatarea muncii depinde in primul rand de parinti si de prima educatie, apoi de scoala. Lumea de azi este remarcabila prin eficienta ei insa omul este in slujba eficientei si nu eficienta in slujba omului. Economia este folosita de om impotriva lui insusi!

Nu in cele din urma, este important sa privim munca in dimensiunea ei de descoperire personala. Munca ne reprezinta in asemenea masura incat rezultatul muncii noastre este intotdeauna un autoportret. Este motivul pentru care succesul in munca este considerat un merit personal, in vreme ce nereusita in munca este luata ca afront personal. Munca este activitatea fundamentala prin care persoana se descopera pe sine, o activitate prin care invatam sa credem in noi insine, sa ne cunoastem calitatile, sa devenim responsabili, un mijloc prin care ne imprietenim cu realitatea, cu adevarul. Prin munca suntem educati, de asemenea, sa avem rabdare, sa ne recunoastem greselile, sa tinem cont de sfaturile celor mai competenti decat noi, sa fim originali aratand in acelasi timp respect fata de lumea pe care o transformam prin munca noastra. Munca ne arata locul just pe care il ocupam in aceasta lume. Pentru aceasta este necesar ca cei din jurul nostru sa ne permita sa traim munca in dimensiunea ei de experienta umana, nu doar sa se foloseasca de competentele noastre pentru a obtine rezultatul cel mai bun in timpul cel mai scurt.

2. Relatia cu celalalt

Relatia cu celalalt este marcata de o constiinta unica a dorintei de a iubi si de a fi iubiti, care ramane la nivelul sensibilitatii si nu al infaptuirii concrete. Revolutia relatiilor morale consta in trecerea de la relatii umane care acum 50 de ani erau masurate de valorile familiale, religioase, nationale, la relatiile personale care actualmente nu mai se desfasoara intr-un cadru de valori. Jumatate din populatia globului locuieste astazi la oras, astfel ca de cele mai multe ori valorile actuale sunt cele ale individului si nu ale grupului.

Modelul relatiilor umane a devenit cel al relatiilor dintr-un contract de consum in care castiga amandoi si fiecare il priveste pe celalalt intr-un mod utilitar. Suntem obisnuiti sa ni se satisfaca imediat nevoile si sa existe o solutie rapida la orice problema. Ne este greu sa perseveram atunci cand satisfactia nu este prezenta. Schimbam relatia cu usurinta (la oras exista mult mai multe relatii posibile decat la sat) cu iluzia ca va fi mai bine cu cineva nou. In plus, nu mai exista un cadru social care sa ne ajute in rezolvarea problemelor, trebuie sa rezolvam totul prin noi insine, cu atat mai mult cu cat nu avem incredere in ceilalti.
Tot ce am spus despre relatia cu celalalt este valabil si pentru relatia cu noi insine.

3. Viata comunitara

Viata comunitara este considerata ca o suma de indivizi pe care trebuie sa ii respectam deoarece consuma. Or, oamenii consuma cu atat mai mult cu cat sunt mai putin solidari unii cu altii, intrucat solidaritatea permite o economie a bunurilor, imprumutul reciproc etc.

Se pun deci intrebarile: pentru ce traim impreuna? care este binele comun? bunurile de consum? (Este nefondat sa credem ca daca vom fi mai bogati in privinta lor, vom fi mai solidari). Care este libertatea cetateanului? Nu implica oare anumite datorii fata de comunitate? Democratia, asa cum e conceputa de J.J. Rousseau apare ca o dictatura a individului egoist, o dictatura a individualismului, care este mai rea decat dictatura comunismului, pentru ca implica o supunere a persoanei fata de totalitarismul materialist, este mai confortabila pentru sensibilitatea noastra si nu mai pare a fi o tiranie. Este o dictatura care se ascunde si da iluzia libertatii.

Viziunea asupra persoanei

1. Persoana redusa la conditionarea ei

In vremurile noastre, persoana este redusa la conditionarile sale, ceea ce inseamna ca ea este considerata a fi doar o masinarie biologica, psihologica, sociala, un animal aflat in cautarea bunastarii (singura diferenta constand in faptul ca bunastarea omului este mai elaborata decat a celorlalte animale). Freud spunea ca persoana este caracterizata prin dorinta si ca este necesar ca omul sa-si gaseasca un echilibru in gestionarea dorintelor. Se pierde astfel constiinta identitatii spirituale si a sensului vocatiei religioase a fiecarei persoane. Aceasta pierdere prin reducerea la conditionari nu are loc intr-un discurs ideologic, ci prin fapte concrete. Totul este automatizat, si de aceea am ajuns ca tuturor sa ni se para normal sa fim noi insine un simplu numar, sa intram in "dialog" cu masinariile (v. calculatorul personal, robotul telefonic, automatul de bilete etc.). Dorinta de imbogatire materiala a ajuns sa ne faca capabili de toate alienarile, insa acest fenomen are loc in mod progresiv si prin consimtamantul nostru liber. Exista o metafizica inconstienta, care reduce persoana la o simpla realitate psiho-materiala.

2. Libertatea

A doua mare dimensiune a acestei filozofii inconstiente este aceea de a identifica persoana cu libertatea sa, pentru ca singurul lucru care ne permite sa suportam ideea ca suntem redusi la conditionarea noastra este tocmai libertatea! Astazi, toata lumea vorbeste de libertate, dar, la o reflectie mai atenta, observam ca este o libertate lipsita de continut, care corespunde doar sentimentului de a fi liberi. Insa libertatea autentica nu este identica sentimentului de a fi liber.

Dependentii de alcool, de droguri, de violenta, au cu totii sentimentul libertatii, in timp ce oamenii cu adevarat liberi sunt culpabilizati, fiindu-le propusa o pseudo-libertate. Cei care nu sunt sclavii modei, tehnologiei, banilor, puterii, adica cei liberi cu adevarat, apar in ochii lumii ca niste ratati si pot sfarsi prin a fi obligati sa intre in forma de sclavie, in ceea ce un filozof (Étienne de La Boétie) numeste "sclavia liber consimtita". Cu cat suntem mai putin liberi, cu atat avem mai multa nevoie sa ne simtim liberi, pentru a putea suporta lipsa libertatii autentice. Traim intr-o lume care, pe masura ce ne pierdem libertatea, ne va vinde, din ce in ce mai mult, sentimentul ca suntem liberi.

Este o caricatura a viziunii lui Sartre, care defineste omul printr-o "libertate fara continut"; pentru Sartre, nobletea omului consta in a accepta faptul ca este condamnat la libertate. O privire filozofica asupra libertatii ne arata ca libertatea nu este adevarata decat daca are un continut (ne eliberam fata de ceva si pentru ceva), si asta pentru ca libertatea nu e ceva in sine, ci priveste un act anume, ea consta in a depinde, in actiunile personale, mai putin de conditionare si mai mult de finalitate. Asadar, libertatea este opusul sentimentului de a fi liberi, in vreme ce suntem robii conditionarilor noastre.

Pascal vorbea despre falsa libertate care este divertismentul. Divertismentul nu este altceva decat fuga de vocatia noastra, care este esentialmente spirituala. Distractia face exact acest lucru, ne distrage, ne indeparteaza de finalitatea noastra profunda, nu ne face liberi.

3. Responsabilitatea personala

Ne aflam in fata fenomenului de transfer a responsabilitatii personale asupra colectivitatii. Traim permanent cu teama de a nu ramane singuri (pentru ca astazi, a fi singur inseamna a fi condamnat la excludere), ceea ce genereaza un soi de "comunism afectiv", care ne dirijeaza sa vrem sa fim mereu ca ceilalti. Iata paradoxul orasului, in care ramanem anonimi, fiind in acelasi timp impreuna cu toata lumea. Orasul ne scuteste de responsabilitatea personala, pentru ca nu mai traim sub privirea oamenilor care ne cunosc, nu mai traim decat in multime, ne dizolvam responsabilitatile intr-o multime, si astfel individul ajunge sa-si exercite inteligenta si vointa fara a mai fi responsabil, facand responsabila societatea in locul sau. Ceea ce face majoritatea devine norma, ajunge sa fie considerat legitim, justificat. Comunismul era o constrangere asupra indivizilor exercitata de comunitate, iar acum suntem martorii unei dizolvari a individului in colectivitate si cheia acestei dizolvari este, de fapt, doar sentimentul de a fi liberi. Sentimentul de a ne pierde in multime este un fel de nostalgie a dorintei de a ne abandona in mainile Providentei, ca si cum societatea ar fi o divinitate imanenta in mainile careia ne abandonam pentru a ne guverna vietile.

4. Stiinta si cultura

Intregul ansamblu de pervertiri si de ambiguitati din lumea in care traim se revendica din inlocuirea intelepciunii cu stiinta. In ziua de astazi singura forma de cunoastere in care toata lumea are incredere este cea stiintifica. stiinta are o adevarata rigoare, reprezinta cunoasterea universala. Dar stiinta ca atare nu este in slujba omului, ci in slujba cunoasterii, ceea ce nu este acelasi lucru. Scopul stiintei este cunoasterea prin abstractie si de aceea stiinta este incapabila de a stabili ce este bine pentru oameni, nu poate defini prudenta morala si politica, nu poate oferi o abordare inteligenta a binelui comun sau a celui personal. Astazi, pentru a cunoaste omul, nu mai facem apel decat la stiinta, in vreme ce cunoasterea profunda a omului este de domeniul filozofiei si al intelepciunii. Inlocuirea intelepciunii cu stiinta conduce la construirea unei societati inumane. stiinta trebuie sa poata fi utilizata de intelepciune, dar nu o poate inlocui. Adevarata provocare actuala este redescoperirea intelepciunii intr-un mod suficient de profund pentru a depasi diversitatea culturala. stiinta este seducatoare tocmai pentru ca transcende cultura. A ramane intr-o filozofie subscrisa unei culturi impiedica nasterea unei adevarate intelepciuni. Intuitia profunda a lui Socrate – posibilitatea unei cunoasteri universale aflata dincolo de cunoasterea simbolica – trebuie sa fie regasita in lumea noastra.

Raspunsul crestin

Insa intelepciunea nu este de ajuns. Pentru ca ea sa fie eficace in lumea contemporana, ea trebuie sa fie aplicata. Intelepciunea nu este un argument convingator pentru cei care conduc astazi lumea, dimpotriva insa, locul in care intelepciunea poate fi activa este intr-o miscare de societate, intre persoane care impartasesc aceeasi cautare a intelepciunii. In aceasta privinta, au de jucat un rol bisericile, familiile, anumite asociatii culturale si intelectuale. Este important ca toate aceste structuri sa nu pretinda a fi mantuitorii lumii. Nu aceasta este vocatia principala a Bisericii, ci aceea de a-l face pe Cristos prezent in mijlocul lumii; cu toate acestea, a fi in centrul acestei lupte pentru ca persoana umana sa fie respectata in lume face parte in chip profund din dimensiunea umana a vocatiei Bisericii.

Insa nici toate acestea nu sunt de ajuns, deoarece, in mod obiectiv, fragilitatea lumii in care traim nu poate fi salvata printr-o interventie umana. Daca suntem cu adevarat lucizi, vedem ca lumea, asa cum este ea, nu mai poate fi salvata de catre oameni. Pentru crestini lucrul acesta nu este surprinzator, deoarece stim ca lumea in mainile omului este pierduta inca de la inceput, lucru pe care l-au inteles deja Adam si Eva. Noi facem, la scara colectiva, experienta pe care Adam si Eva au facut-o la nivel individual. A dori sa fii stapan pe viata ta si pe viata lumii, in locul lui Dumnezeu, este o eroare fundamentala si acest lucru se verifica acum la nivel planetar, dupa ce, tot la nivel planetar, s-a sperat ca oamenii vor salva lumea. Blocul sovietic spera ca va salva lumea, dar n-a salvat-o; sistemul capitalist spera acelasi lucru si realizeaza acum ca nu salveaza nimic.

Crestinii stiu ca cel care salveaza lumea este numai Isus si acest lucru ne este revelat de Cartea Apocalipsei, care ne arata ca istoria umana nu poate fi inteleasa si nu-si gaseste lumina decat in misterul lui Cristos cel Rastignit. Orice alta lumina in afara celei a lui Cristos este insuficienta; este fie mincinoasa, fie incapabila de a oferi o speranta durabila. si iata ca descoperim asta in zilele noastre.

Raspunsul suprem care poate fi dat lumii actuale este trairea celor trei virtuti teologale:

- credinta, nu pentru ca ea ofera acces la adevar impotriva erorilor lumii, ci pentru ca prin credinta vedem ca realitatea esentiala este prezenta lui Cristos in inimile oamenilor si rezistenta inimilor noastre impotriva structurilor pacatului;

- speranta, care, pentru crestin, nu se bazeaza pe reusita umana (contul nostru bancar, asigurarea de viata etc.), ci pe prezenta crucii in mijlocul lumii (caci, dupa cum spune psalmistul, "ajutorul nostru este in numele Domnului"); Dumnezeu a ales ce este mai slab in lume, a ales calea fragilitatii si nu calea stapanirii rationale a lucrurilor.

- iubirea, care doreste sa ne faca sa intram intr-o dependenta divina unii fata de altii, sa avem permanent nevoie unul de celalalt. Dumnezeu permite fragilitatea noastra ca sa nu mai putem trai singuri, ci numai unii cu ceilalti.

Europa a crezut ca se poate lipsi de Domnul ei, de Stapanul ei, lasand o vreme chiar ateismul sa traiasca in sanul ei; filozofiile atee au luat nastere din interiorul unei Europe crestine, din mijlocul unor popoare fidele Bisericii s-au nascut cei care l-au omorat pe Cristos in inimile oamenilor. Astazi, vocatia Bisericii in Europa este de a avea postura pe care Sfantul Apostol Ioan a avut-o langa Sfanta Fecioara Maria: Ioan nu l-a admonestat pe Petru cand acesta s-a intors la Maria in duminica Pastelui, ci l-a primit. La fel, Biserica si crestinii trebuie sa se pregateasca sa ii primeasca inapoi, cu iubire si milostivire, pe cei care il redescopera pe Cristos si sa fie un loc de refugiu in mijlocul luptei.

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 919, Ultimul acces: 2026-04-18 03:39:39

Timp total: 0,43s...

[]:1