Zece ani de la Fides et Ratio[2008-11-24]Biblioteca Academiei Române a fost în ziua de miercuri, 19 noiembrie la ora 11, gazda unei conferințe organizată de Academia Română și Biserica Catolică cu ocazia aniversării a zece ani de la publicarea Scrisorii enciclice Fides et Ratio a Papei Ioan Paul al II-lea. Scrisoarea enciclică Fides et Ratio a fost publicată la data de 14 septembrie 1998 și tratează despre raportul dintre credință și rațiune, ele fiind 'ca două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului'.Auditoriul acestei conferințe, aflăm de pe situl Arhidiecezei Romano-Catolice de București, nu a fost format numai din credincioși catolici ci și din ortodocși și chiar din oameni de știință care au venit pentru a asculta omagierea gândirii și a personalității celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Conferința a fost începută de Înaltpreasfințitul Ioan Robu, urmat apoi de trei academicieni, Alexandru Surdu, părintele Dumitru Popescu și Gheorghe Vlăduțescu și, spre sfârșitul ei, de părintele profesor universitar doctor Wilhelm Dancă, Rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic 'Sf. Iosif' de la Iași. Toți acești vorbitori au dorit să retrezească în ascultători pasiunea după scrierile Papei Ioan Paul al II-lea și au analizat Scrisoarea enciclică din mai multe puncte de vedere. Prezentarea marilor teme ale enciclicei a fost făcută de către IPS Ioan. Profesorul academician Alexandru Surdu a reliefat semnificația logico-filosofică a raportului dintre fides și ratio. Gândirea apuseană și răsăriteană despre Fides et Ratio a fost expusă de părintele academician Dumitru Popescu. Profesorul academician Gheorghe Vlăduțescu a analizat enciclica în vederea unei prezentări a existenței omului 'mereu mai umană' ilustrând care este aportul filosofiei la aceast a . Tema Credința-Rațiunea: excludere, includere sau integrare? a fost analizată de părintele profesor Wilhelm Dancă care a și concluzionat, folosindu-se de cuvintele Papei, că rațiunea și credința sunt două aripi care ne ajută să zburăm spre Dumnezeu, dar în zbor ele devin o singură ființă. La sfârșitul cuvântărilor au existat mai multe luări de cuvânt și întrebări din partea celor care au participat ca ascultători la această manifestare. IPS Ioan a încheiat dorind ca pe viitor să se continue cu prezentarea și a altor Scrisori enciclice ale Papei Ioan Paul al II-lea și a îndemnat la o citire și meditare mai profundă a cuvintelor defunctului Pontif. (Sursa: Arhidieceza Romano-Catolică de București) Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 957, Ultimul acces: 2026-04-14 20:37:53
|
Timp total: 0,46s...
[]:1