Frumusetea reala este legata de adevar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Frumusețea reală este legată de adevăr

[2008-11-26]
Căutarea frumuseții fără adevăr și bunătate îi poate face pe tineri să caute paradisuri artificiale care pur și simplu ascund goliciunea interioară, a spus Papa Benedict al XVI-lea, într-un mesaj trimis președintelui Consiliului Pontifical pentru Cultură, Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, și adresat membrilor academiilor pontificale care participă la o conferință despre 'Universalitatea frumuseții: o comparație între estetică și etică'.
Există în prezent o separare 'dramatică' între 'căutarea frumuseții, înțeleasă într-un mod reductiv ca o formă exterioară, o aparență de căutat cu orice preț, și [căutarea] adevărului și a bunătății acțiunilor', a scris el. Această separare, a atras atenția Sfântul Părinte, transformă frumusețea 'într-un simplu estetism, și, mai ales pentru tineri, conduce la aparențele efemere, banale și superficiale, sau chiar la paradisuri artificiale, care deghizează și ascund goliciunea și inconsistențele interioare'. În fața la toate acestea, creștinii sunt chemați să dea mărturie nu doar despre adevărul credinței, ci și despre frumusețea ei, prin intermediul 'lucrărilor care sunt în același timp frumoase și bune', care indică spre 'o altă frumusețe, adevăr și bunătate care își au doar în Dumnezeu perfecțiunea și izvorul ultim'.
În cadrul conexiunii dintre frumusețe, adevăr și dreptate, a arătat Papa, este nevoie din nou 'să legăm frumusețea de rațiune', deoarece 'rațiunea care ar dori să se separe de frumusețe ar fi diminuată, și de asemenea frumusețea lipsită de rațiune ar fi redusă la o mască goală și iluzorie'. Papa i-a invitat pe artiști să se reîntoarcă la Scrisoarea către artiști din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea: 'Aceasta este misiunea voastră: să treziți venerație și dorință de frumos, să formați sensibilitatea sufletelor și să alimentați pasiunea pentru tot ceea ce constituie o expresie autentică a geniului uman și o reflectare a frumuseții divine'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2026-04-14 17:56:27