Zile de reculegere pentru tineri - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Zile de reculegere pentru tineri

[2008-11-28]
Tineri greco-catolice din două Eparhii ale Bisericii Greco-Catolice au participat recent la zile de reculegere, aflăm de pe situl BRU.ro. Ambele evenimente au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, adică în perioada 21-23 noiembrie. Un grup de 16 tineri din parohiile 'Sf. Iosif', 'Maria Regina Păcii' Timișoara și de la Catedrala din Lugoj au mers la Poiana Mărului, jud. Caraș-Severin pentru aceste zile de reculegere. Întâlnirea a fost organizată de pr. Răzvan Oprișa, paroh la parohia Timișoara IV, cu sprijinul câtorva binefăcători: PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj; Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj; pr. Nicolae Teodorescu, protopop de Timișoara și Vicar Foraneu și pr. Davide Muntoni de la comunitatea 'Frații Sfintei Cruci' din Timișoara.
Scopul principal al întâlnirii a fost apropierea de Dumnezeu prin 'recreerea spirituală' pentru acest Post dar și aprofundarea relațiilor între tineri și regăsirea entuziasmului de a participa în mod plăcut la viața și apostolatul laic. Meditațiile însoțite de rugăciune, Vecernia, Sfânta Liturghie, mâncarea pregătită împreună și nu în ultimul rând jocurile educative sunt câteva dintre activitățile desfășurate. 'Tinerii participanți aduc deosebite mulțumiri tuturor acelora care au facilitat financiar posibilitatea organizării acestei întâlniri care a fost binevenită atât fizic cât și spiritual și a oferit tinerilor prilejul de a petrece timpul într-un mod agreabil și plăcut atât între ei cât mai ales cu Dumnezeu.'
Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU Oradea a organizat zilele de reculegere spirituală în satul Băița, din județul Bihor, răspunzând astfel invitației pr. Sorin Roșca, care a dorit ca să se stabilească un contact între tinerii din ASTRU și tinerii din Băița. ASTRU-Oradea a invitat la aceste exerciții spirituale și tineri din asociațiile ASTRU din celelalte centre. Au participat astfel peste 20 de tineri din Arhieparhia de Făgăraș și Alba Iulia (ASTRU Blaj), Eparhia de Cluj Gherla (ASTRU Cluj) și Eparhia de Lugoj (ASTRU epahial Lugoj). Tineri au sosit în parohia Băița, vineri, 21 noiembrie și au fost găzduiți în familii. Tema propusă pentru aceste exerciții spirituale a fost 'Botezul lui Isus - redescoperirea botezului ca forță de a fi zilnic mărturisitori ai lui Cristos', aceasta reprezentând primul modul din Itinerariul formativ pentru tineri propus de Acțiunea Catolică din România. Tinerii au încercat interiorizarea meditațiilor prezentate de pr. Iuliu Muntean, menținând câteva ore de silentium pentru reculegere.
De asemenea tinerii s-au împărțit în trei grupuri de discuții și au abordat anumite aspecte care presupun trăirea Botezului într-un mod responsabil, zi de zi. După prânz tinerii au pornit într-o scurtă drumeție pe munte, pentru a admira frumusețea peisajului și a se bucura de prima ninsoare. Înspre seară toți tinerii au participat la o oră de Adorație Euharistică. Ziua de duminică a început cu Sfânta Liturghie celebrată împreună cu toată comunitatea din Băița. 'ASTRU Oradea dorește să mulțumească în primul rând Pr. Sorin Roșca și credincioșilor din Băița pentru ospitalitatea și disponibilitatea lor și tuturor participanților la aceste exerciții spirituale, atât tineri din Băița cât și membrii ASTRU, care au făcut ca aceste zile petrecute împreună să fie o adevărată experiență de interioritate, credință și fraternitate.'
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1005, Ultimul acces: 2026-04-14 05:50:29