Concepția creștină despre păcat este plină de speranță[2008-12-04]Explicația creștină privind răul și păcatul originar este o proclamare fericită, deoarece afirmă că viața este bună, merită să fie trăită, a arătat Papa Benedict al XVI-lea. Sfântul Părinte a oferit o explicație a păcatului originar în cadrul audienței generale din Piața San Pietro, din ziua de miercuri, 3 decembrie 2008, în care a reflectat asupra învățăturii Sf. Paul despre Adam și Cristos din Scrisoarea către Romani. Papa a spus: "trebuie să ne întrebăm: Ce este păcatul originar? [...] Mai este această doctrină valabilă astăzi? Mulți cred că, în lumina istoriei evoluției, nu mai există loc pentru doctrina unui păcat originar, care s-a răspândit apoi asupra întregii istorii a omenirii. În consecință, problema Învierii și a Răscumpărătorului își pierde asemenea fundamentul".Pontiful a arătat că trebuie să distingem "două aspecte ale doctrinei despre păcatul originar. Există un aspect empiric, adică o realitate concretă, vizibilă, aș spune tangibilă pentru toți, și un aspect misterios, privind fundamentul ontologic al acestui fapt". Faptul empiric este clar: există o contradicție în om, care dorește să facă binele, dar simte impulsul de a face contrariul. Această contradicție interioară a ființei noastre nu este o teorie. Fiecare dintre noi o experimentează zi de zi... Este suficient să ne gândim la știrile zilnice despre nedreptate, violență, minciună, desfrânare... Așadar, realitatea puterii răului în inima omului și în istoria umană este incontestabilă. Întrebarea este: cum se explică acest rău?" Papa a arătat că creștinismul are o poziție unică în istoria gândirii umane cu explicația pe care o oferă. "Ființa în sine este contradictorie, poartă în sine binele și răul. În timpurile străvechi această idee implica opin i a că există două principii originare egale: un principiu al binelui și un principiu al răului. În versiunea evoluționistă, atee, asupra lumii, aceeași viziune revine într-un mod nou... se susține că ființa în sine de la început poartă în sine binele și răul... Răul este în mod egal originar ca și binele, și istoria umană va dezvolta doar modelul deja prezent în întreaga evoluție precedentă". "În profunzime", a afirmat Papa, "este o viziune lipsită de speranță: dacă este așa, răul este invincibil. În final, doar interesul propriu contează". Credința, însă, a spus Sfântul Părinte, are o propunere diferită: "Ca un prim punct, confirmă realitatea competiției între cele două naturi, realitatea acestui rău a cărui umbră apasă asupra întregii creații... Răul există pur și simplu". "Ca explicație... credința ne spune că nu există două principii, unul bun și unul rău, ci doar un principiu, Dumnezeu Creatorul, și acest principiu este bun, doar bun, fără vreo umbră de r ă u. De asemenea, ființa nu este un amestec de bine și rău; ființa în sine este bună și de aceea este bine să fim, este bine să trăim. Aceasta este proclamarea fericită a credinței: există doar un izvor bun, Creatorul... Răul nu este în mod egal originar. Răul vine dintr-o libertate creată, din abuzul de libertate". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1157, Ultimul acces: 2026-04-15 22:20:08
|
Timp total: 0,39s...
[]:1