Acțiunea Catolică - o alegere mereu actuală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acțiunea Catolică - o alegere mereu actuală

[2008-12-12]
În fiecare comunitate locală, membri Acțiunii Catolice depun sau reînnoiesc adeziunea lor în slujirea Bisericii la începutul fiecărui an liturgic. Este un moment aparte prin care se conștientizează valoarea apostolatului laicilor, care aleg ieșirea din anonimat și doresc să părăsească angajarea ocazională. Anul acesta depunerea adeziunii la Acțiunea Catolică a avut loc la 7 decembrie, scrie Anca Lucaci pe Ercis.ro.
Acțiunea Catolică este o formă solidă de apostolat ce datează încă din 1868, când a apărut pentru prima oară în Italia, la inițiativa a doi tineri, Mario Fani și Giovanni Aquadermi. Încurajată și susținută mereu de Papi, Acțiunea Catolică se dezvoltă treptat, astăzi fiind prezentă în peste 40 de țări. În cadrul Bisericii Catolice din România, Acțiunea Catolică își desfășoară activitatea din 1929, în Diecezele și Eparhiile din țară. În Dieceza de Iași, Acțiunea Catolică are 16 ani de activitate și este prezentă în peste 40 de parohii. Având la bază cele patru note caracteristice prezentate în documentul conciliar Apostolicam Actuositatem (eclezialitate, organicitate, laicitate și colaborarea cu ierarhia), Acțiunea Catolică cuprinde trei sectoare de activitate (copii, tineri și adulți) și domenii vaste de acțiune: liturgic, formativ, caritativ și cultural recreativ.
Membrii Acțiunii Catolice sunt chemați să redescopere și să trăiască cu o fidelitate continuă carisma acestei asociații, care a fost dată pentru binele comun, în beneficiul întregii Biserici. Slujirea comuniunii ecleziale devine concretă astfel: realizând legătura strânsă dintre Acțiunea Catolică și păstori printr-o ascultare fiască, atentă și supusă, care nu limitează autonomia laică, ci dă o formă mult mai profundă apostolatul; trăind în Bisericile locale slujirea proiectelor sale pastorale, identificați cu parohia; realizând legături strânse și stabile între Acțiunea Catolică și celelalte asociații și mișcări, pentru ca apostolatul laic al fiecărei parohii să fie ca un cor armonios. Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași, în anul asociativ 2008-2009, este prezentă în 41 de parohii, cu 807 copii, 135 animatori, 803 tineri și 272 adulți, adică 2017 de membri. Opt parohii ale Diecezei s-au declarat simpatizante AC.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1108, Ultimul acces: 2026-07-29 01:41:33