Încheierea anului jubiliar al Neprihănitei de la Lourdes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Încheierea anului jubiliar al Neprihănitei de la Lourdes

[2008-12-13]
Seminarul greco-catolic "Sfinții Trei Ierarhi" din Oradea a încheiat "Anul jubiliar al Neprihănitei" (decretat de Sfântul Părinte pentru intervalul cuprins între sărbătoarea zămislirii neprihănite a Maicii Domnului din 2007 și respectiv cea din 2008) printr-o ceremonie solemnă. Pe data de 9 decembrie, când Biserica Greco-Catolică a celebrat "Zămislirea Preacuratei de către Sfânta Ana", au fost invitați la sediul Seminarului nu doar seminariștii, ci și studenții laici și elevii din colegiul "Sfânta Familie", asociațiile eparhiale, organizațiile catolice cu caracter marian, binefăcătorii Seminarului, și nu în ultimul rând, credincioșii parohiilor orădene.
Manifestările au fost conduse de Preasfinția sa Virgil Bercea și au debutat la ora 17, cu vizionarea unui scurt documentar despre ceea ce Lourdes-ul poate să ofere astăzi omului credincios, citim pe BRU.ro. Rugăciunile jubiliare pentru obținerea indulgenței plenare au fost rostite intercalat cu recitarea a două mistere din Sfântul Rozariu, iar la a doua decadă, numeroșii participanți au ieșit în curte pentru procesiunea luminii. Procesiunea luminii a fost marcată de patru puncte cu semnificație specială, care făceau referire la cele patru locuri pe care la Lourdes în acest an jubiliar, pelerinii trebuiau să le viziteze pentru a primi indulgența plenară. Punctul terminus al procesiunii a fost grota din curtea Seminarului, dedicată Fecioarei de la Lourdes, iar Preasfinția Sa Virgil a sfințit prin ungere cu Sfântul Mir fresca din grotă, pictată cu motive de inspirație artistică bizantină și reproducând imaginea Fecioarei de la Lourdes.
A urmat o agapă frățească la care au fost invitați toți cei prezenți. În cadrul acesteia, credincioșii i-au urat Arhiereului de Oradea viață lungă, această dată coincizând cu ziua sa de naștere și cu aniversarea a 26 de ani de la hirotonirea ca preot. La final au fost prezentate câteva fotografii ale momentelor semnificative din recentul pelerinaj pe care în luna noiembrie, comunitatea Seminarului l-a făcut la Lourdes, iar pentru doritori s-a proiectat filmul artistic "Bernadette", ce reconstituie cu fidelitate istoria aparițiilor și viața Sfintei Bernadeta Soubirous.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1170, Ultimul acces: 2026-07-23 04:54:59