Procesul lui Galileo va fi reeditat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Procesul lui Galileo va fi reeditat

[2008-12-15]
Vaticanul vrea sa reediteze actiunile de judecata din procesul Galileo, pentru „reîmprospatarea memoriei“ celor care acuza Biserica Catolica de condamnarea renumitului fizician pentru teoriile sale asupra universului, informeaza agentia Ansa.

„Galileo Galilei nu a fost niciodata condamnat“, a declarat agentiei Monseniorul Gianfranco Ravasi, presedintele Consiliului Pontifical pentru Cultura, în ajunul deschiderii unui congres organizat de Vatican pe tema „Stiinta la 400 ani dupa Galileo“. O reeditare a actelor procesului permite „reîmprospatarea memoriei“ celor care sustin contrariul si reclama înca „pocainta“ Vaticanului, a adaugat el. Condamnarea lui Galileo, pronuntata în 1633 de catre Inchizitie, urmare a unui proces îndelungat, nu a fost niciodata semnata de catre Papa Urban al VIII-lea. Dar savantul, aparator al teoriei heliocentrice a universului, prin care pamântul se învârte în jurul soarelui, a fost constrâns sa îsi retraga afirmatiile, iar operele sale au fost interzise. Vaticanul a recunoscut treptat greselile sale în cazul Galilei, mai putin urmarile teoriilor sale în stiinta si implicatiile lor teologice. Ioan Paul al II-lea a adus un omagiu acestuia în 1992, iar o statuie a omului de stiinta va fi instalata si inaugurata anul viitor în gradinile Vaticanului. Congresul asupra problemei Galileo este organizat în comun la Roma de catre Consiliul Pontifical pentru Cultura si Grupul Industrial Italian Finmeccanica. Dupa cum se stie deja, ONU a declarat 2009 ca fiind „Anul international al Astronomiei“ pentru comemorarea primei utilizari a unui telescop de catre Galileo Galilei. Galileo Galilei s-a nascut la 15 februarie 1564 la Pisa si a murit la 8 ianuarie 1642 la Florenta. Considerat „parinte“ al stiintei moderne, Galileo Galilei a fost gânditorul care a deschis o era noua în cercetarea stiintifica, bazata nu numai pe observatia directa a naturii, dar si pe informatiile date de mijloacele tehnice de investigatie. Descoperirea unui centru de gravitatie în afara pamântului contrazice teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului si intra în conflict cu doctrina aristoteliana, acceptata oficial de Biserica Catolica. Inchizitia ecleziastica stigmatizeaza drept eretica aceasta reprezentare cosmologica si îi interzice lui Galilei sa-si sustina teoriile. Lucrarile lui sunt „puse la index“, împreuna cu publicatia lui Copernic, „De Revolutionibus Orbium Coelestium“. Galilei încearca sa împace teoria lui Ptolemeu cu cea a lui Copernic, demonstrând totusi superioritatea celei din urma în lucrarea „Dialogo sui due Massimi Sistemi del Mondo“, publicata în 1632 la Florenta. Ajunsa în mâinile Papei Urban al VIII-lea, acesta interzice difuzarea lucrarii si intenteaza un proces al Inchizitiei împotriva lui Galilei. Batrân si bolnav, Galilei este chemat în 1633 la Roma în fata tribunalului inchizitorial. Amenintat cu tortura si umilit, este silit sa abjure public ideea ca pamântul se roteste în jurul soarelui. Se spune ca, printre dinti, ar fi soptit: „Eppur si muove“ („Si totusi se misca“). Scapat de arderea pe rug, este condamnat la închisoare pe viata, pedeapsa comutata apoi în arest domiciliar în casa sa din Arcetri, din vecinatatea Florentei. Moare la Florenta la 8 ianuarie 1642, înconjurat de câtiva discipoli, care i-au ramas credinciosi. Este înmormântat în biserica Santa Croce din Florenta, într-un mausoleu al marilor personalitati ale Italiei.

Dumitru Manolache

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1154, Ultimul acces: 2026-07-28 23:55:03