Concertele de Crăciun ale coralei ACOR din Strasbourg, 7 și 14 decembrie 2008[2008-12-22] Corala ACOR a Parohiei ortodoxe române din Strasbourg a susținut recent două concerte : unul la Wingersheim (Alsacia) în ziua de 7 decembrie, iar altul în biserica parohială, în duminica următoare, 14 decembrie.Ca și concertul din Wingersheim, cel din Strasbourg s-a bucurat de prezența unui public numeros, dublu față de capacitatea bisericii ceea ce implică pentru viitor obligația de a căuta o sală mai încăpătoare și de împărtășirea aceleeași bucurii a Crăciunului dincolo de apartenență la diversele culturi ale Europei. Intr-adevăr, auditoriul a fost alcătuit mai puțin din români care vor cânta colinde în ziua de Crăciun cât mai ales din persoane de sensibilități confesionale și culturale diverse, dornice să asculte colinde și muzică religioasă românească, izvorâtă din sensibilitatea unui popor latin și ortodox. Concertul a cuprins două părți : colinde interpretate de corala mixtă ACOR și muzică liturgică din slujba Nașterii Domnului interpretată de grupul doctoranzilor în teologie din Strasbourg. De altfel, acest grup a cântat și câteva colinde aranjate pentru cor bărbătesc, cum ar fi : colindul Sfântului Andrei, Leur-i ler, Domnul Sfânt când S-a născut etc., terminând cu Plugușorul. Soliștii au fost părintele diacon Cezar Pelin și teologul Florin Buca. Trebuie precizat că începutul l-a făcut grupul de copii de la Scoala de română care funcționează pe lângă parohie, majoritatea îmbrăcați în costume românești, aceștia cântând sub pomul de Cràciun colindele : Mos Crăciun și Steaua sus răsare. Corala ACOR care preia inițialele Asociației Cultuale Ortodoxe Române din Strasbourg a luat ființă în anul 1989 și s-a produs pentru prima oară în public în afara cadrului parohial în același an, exact în momentul în care România înceta să mai fie o țară comunistă (nu știam încă acest lucru în momentul primului concert din decembrie 1989). De atunci, repertoriul ei s-a îmbogățit în mod constant, nu numai cu piese aparținând fondului sacru, dar și cu compoziții laice, ceea ce i-a permis să dea concerte atât la Strasbourg, în diferite biserici și săli ale orașului, cât și în alte orașe din Alsacia sau chiard in Germania. In anul 2006, corala a fost solicitată să reprezinte România, alături de alte grupuri venite din țară, la celebrul târg de Crăciun din Strasbourg, unde țara noastră a fost invitata de onoare. Ea a concertat atunci nu numai în cele mai mari biserici din Strasbourg, dar și la sediul Primăriei din Strasbourg și la Consiliul Europei. Presa locală s-a făcut ecoul evenimentelor din 7 și din 14 decembrie curent, publicând articole de prezentare și de popularizare a coralei. Pr. Vasile Iorgulescu Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1318, Ultimul acces: 2026-04-17 10:35:57
|
Timp total: 0,26s...
[]:1