PS Vasile în parohia Lunca Târnavei[2008-12-20]La invitația părintelui paroh Viorel Comșa, Preasfinția Sa Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, însoțit de părintele protopop al Blajului Ioan Fărcaș și de ceilalți preoți ai protopopiatului, a vizitat în seara zilei de joi, 18 decembrie 2008, parohia Lunca Târnavei, informează BRU.ro.De la orele 17, soborul a celebrat în biserica parohială cu hramul "Buna Vestire" slujba Vecerniei cu Litie, în cadrul căreia Preasfinția Sa a adresat auditoriului un cuvânt de învățătură axat pe semnificația Nașterii Pruncului Isus - Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Pornind de la textul Evangheliei după Luca, Arhiereul a evidențiat mai întâi importanța rugăciunii comunitare, făcută de credincioși adunați în biserică și uniți astfel în fața Domnului, subliniind că evanghelistul Luca începe și termină în mod simbolic textul său evanghelic cu rugăciuni "făcute de Poporul lui Dumnezeu în Templul Domnului". "Astfel aștepta poporul venirea a lui Mesia, după cum ne spune evanghelistul Luca. Și noi așteptăm Venirea Domnului; acum o așteptăm cu Nașterea Sa, cu Sărbătoarea Crăciunului, dar așteptăm și a Doua Venire a Domnului, aceea când ne va chema pe fiecare dintre noi... Suntem dar și noi într-o perioadă de așteptare și perioada postului Crăciunului este o perioadă de pregătire și de așteptare, și noi în seară aceasta suntem aici să ne pregătim prin rugăciunea noastră comună, prin faptul că suntem în biserica Sa și îi înălțăm rugăciuni, așteptând ca El să se coboare peste noi cu haruri și cu mila Sa." PS Vasile a vorbit apoi despre contextul social-istoric al Nașterii Domnului, despre simplitatea evenimentului, a personajelor participante - ceea ce sugerează faptul că și acum creștinii se pregătesc pentru venirea Pruncului trebuie să Îl caute și să Îl primească mai întâi cu sufletul, în suflete curate, simple, și nu neapărat cu mese și ospețe îmbelșugate. La sfârșitul vecerniei, credincioșii parohiei Valea Târnavei au primit colindători. Mai întâi Grupul Folcloric "Obârșia" din Blaj a interpretat câteva din cele mai cunoscute și frumoase colinde pe Valea Tărnavelor (și nu numai), după care Frații Jidveian au colindat după datina din satul lor natal, Sântămârie. Seara de rugăciune și colindă s-a încheiat în incinta școlii din localitate, unde participanții au degustat din bunătățile culinare de post locale, servite printre colinde și alte cântece populare interpretate de invitați. (Sursa: BRU.ro) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1085, Ultimul acces: 2026-04-17 10:20:48
|
Timp total: 0,42s...
[]:1