© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0,35s...
Fiecare aude în viață o voce care cheamă[2009-01-07]"O voce în viața mea" este titlul ultimei cărți a preotului italian Massimo Camisasca, inspirat dintr-un vers al poetului Giovanni Pascoli (1855-1912). Superiorul general al Fraternității Sacerdotale "Misionarii Sfântului Carol Boromeu" amintește în acest volum că în viața fiecăruia, chiar dacă nu ne dăm seama, există o voce care ne cheamă: este vocea lui Dumnezeu care ne invită să devenim cu adevărat noi înșine. În versul poetului Pascoli, autorul susține că a găsit cheia care îi permite să citească Vechiul și Noul Testament, precum și marile figuri ale Bibliei, de la Adam până la Sfinții Apostoli. Redacția română a Radio Vatican a publicat un interviu cu pr. Camisasca, pe care îl redăm în continuare.- De ce ați ales personajele biblice pentru a vorbi despre vocație?- Pentru că pe mine m-au impresionat în mod direct... De exemplu, în fiecare dimineață și seară, în rugăciunea Bisericii revine figura patriarhului Abraham, care mă face să înțeleg că istoria lui este istoria mea; nu întâmplător, în ambele texte - Benedictus și Magnificat - Abraham este numit "părinte". Ieșirea din propria țară, ieșirea continuă din propriile certitudini solidificate în care eu vreau să îmi găsesc refugiu, pentru a-l urma, în schimb, pe Dumnezeu care îmi deschide mereu noi orizonturi, noi spații de viață, ca să merg acolo unde El încă nu-mi spune dar îmi arată încet, încet, marea făgăduință a unei descendențe infinite ca stelele cerului, sacrificarea fiului pe care Dumnezeu o cere lui Abraham - toate acestea, așadar, sunt o istorie care în realitate cuprinde și anticipează istoria noastră. - "Disponibilitate" este titlul părții a doua a volumului, care începe prin a vorbi despre limitele noastre. Obiecțiile umane nu riscă să curme drumul vocației și să pună în peri c ol reușitele sale?- Pentru a-l urma pe Dumnezeu, trebuie să fim dispuși cu adevărat să renunțăm în continuu la noi înșine, să ne mutăm în altă casă, să spune așa, să lăsăm ca inima noastră să se lărgească fără încetare și să extindem perspectivele noastre. Calea vocației nu este calea celor perfecți; noi suntem, într-adevăr desăvârșiți, pentru că am primit botezul și ca botezați, suntem semnul voinței de mântuire a lui Dumnezeu, dar, în același timp, suntem perfectibili până la ultima suflare, bolnavi într-un anumit sens, sau altfel spus, avem nevoie de vindecare. Ceea ce Dumnezeu face pentru noi, reprezintă un itinerariu de vindecare, iar vocația este gestul prin care Dumnezeu se apleacă asupra noastră pentru că îi este milă de condiția noastră. - Vorbiți, de asemenea, și despre sărăcia în spirit. Ce semnificație are aceasta pe drumul vocației?- Sărăcia în spirit înseamnă să te lași copleșit de un Altul, să te lași îmbogățit de darul care vine de la Altcine v a, ceea ce este posibil cu adevărat și în sens deplin numai împreună cu Dumnezeu, pentru că El m-a creat și El m-a salvat, numai El mă cunoaște, numai El dă plinătate vieții fără a mă goli de mine însumi, dimpotrivă, făcând să devin tot mai mult eu însumi. Este paradoxul despre care vorbește Isus: cine își pierde viața, se va mântui, cine își pierde viața, o va afla și cine își va dărui viața o va găsi din nou dar mai plină decât la început. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1788, Ultimul acces: 2026-04-15 20:57:33
|
Timp total: 0,35s...
[]:1
