Praznicul Bobotezei la Marea Nordului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Praznicul Bobotezei la Marea Nordului

[2009-01-08]
 Marți, 6 Ianuarie 2009, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Român㠄Pogorârea Sfântului Duh și Sfinții Ierarhi Varlaam, Dosoftei și Teodosie de la Brazi, Mitropoliții Moldovei” din orașul Göteborg, Suedia. Împreună cu Preasfinția Sa au slujit Părintele Paroh Culai Enache și Părintele Florin Balan de la Parohia Ortodoxă Român㠄Sfânta Treime și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Stockholm.
În cadrul Liturghiei, după rugăciunea amvonului, s-a săvârșit slujba de sfințire a apei. Credincioșii veniți în număr mare la sărbătoare, în frunte cu arhiereul, preoții și copiii parohiei, care au purtat sfintele icoane, s-au îndreptat în procesiune, în apropierea bisericii, pe țărmul Mării Nordului, unde toți cei prezenți au fost binecuvântați prin stropire cu Aghiasma Mare iar apoi s-a aruncat Sfânta Cruce în apa mării. Unul dintre tinerii din comunitate a ridicat Sfânta Cruce din apa rece a Mării Nordului, primind din partea Preasfințitului Părinte Macarie o icoană pictată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În aceeași zi, doi dintre foștii credincioși ai parohiei, care au trecut la cultul penticostal, au fost reprimiți de Preasfințitul Macarie, cu bucurie și dragoste părintească, în sânul Bisericii Ortodoxe.
Ieri, 7 Ianuarie 2009, de Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de patru preoți, cu prilejul hramului Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Treime și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Stockholm.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei deNord

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1863, Ultimul acces: 2026-04-12 11:34:30