Duminica Lasatului sec de branza si a misiunii in America - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica Lasatului sec de branza si a misiunii in America

[2006-03-05]
'Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul Său' (Mt. 9, 37-38).

Ierarhii Conferinței Episcopilor Ortodocși Canonici din America
Clerului și credincioșilor sfintelor Biserici Ortodoxe din America
Iubiți frați și surori în Hristos,

Ca ierarhi ai Conferinței Episcopilor Ortodocși Canonici din America (SCOBA), vă salutăm cu pacea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în această Duminică a lăsatului sec de brânză. Această zi precede începutul călătoriei noastre spirituale prin Marele și Sfântul Post, o zi în care ne-am obișnuit să marcăm și „Duminica Misiunii”. În această zi amintim lucrarea vrednică a misionarilor noștri creștini ortodocși de pretutindeni care au împlinit cuvintele lui Iisus secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini (Mt. 9, 37) și care au răspuns în mod lăudabil chemării Lui pornind ca lucrători să vestească Vestea cea Bună a mântuirii în toate colțurile lumii.
Îndemnul lui Iisus de a ne rugapentru ca Domnul să trimită lucrători în vie rămâne ca punctul central al cuvântului Său adresat ucenicilor, pentru că el transmite marea necesitate a momentului, chiar în lumea contemporană. Secerișul Domnului continuă să fie bogat ca întotdeauna, lucrătorii continuă să fie puțini și încă continuă să fie în lume cei care, așa cum spunea Iisus, sunt necăjiți și rătăciți ca niște oi fără păstor (Mt. 9, 36).
Aici intervine lucrarea principală a Centrului Misionar Creștin Ortodox (OCMC), agenția pentru misiune externă a SCOBA care are sediul central în St. Augustine, Florida. Acest Centru de misiune slujește ca o mărturie a speranței și ca un răspuns afirmativ la îndemnul lui Iisus Rugați, deci, pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul Său (Mt. 9, 38). Pentru mai mult de trei decade OCMC a lucrat cu seriozitate să răspundă acestei rugăciuni prin trimiterea și sprijinirea de preoți, misionari, profesori, echipe misionare și asistenți medicali în întreaga lume. În consecință, constatăm buna lucrare a OCMC-ului crescând sunstanțial în fiecare an. Cu 25 misionari și 272 preoți misionari slujind actual în toată lumea, anual 2006 promite un mare potențial pentru o însemnată creștere. Numai în acest an, OCMC plănuiește să trimită 12 echipe misionare de preoți, seminariști și voluntari laici în lume pentru a învăța, predica, hrăni și construi. Până la sfârșitul anului 2006 OCMC așteaptă cu nerăbdare să beneficieze de mutarea într-o locație nouă și mărită pentru a-și extinde lucrarea și mai mult.
Astăzi, chemarea lui Iisus pentru o lucrare misionară este o continuă invitație generală adresată creștinilor, bărbați și femei de orice rasă, naționalitate și etnie, iar chemarea de a predica Vestea cea Bună a mântuirii este inclusă. Lucrarea misiunilor are scopul de a oferi celor care nu au auzit încă adevărul mântuitor al Evangheliei binecuvântarea de a intra în legătură cu Hristos și în comuniune cu marea familie a creștinilor de pretutindeni. De aceea, lansăm această invitație în această zi fiecăruia dintre dumneavoastră îndemnându-vă, așa cum Iisus ne-a cerut, să ne rugăm fierbinte ca Domnul să trimită mai mulți lucrători la seceriș. Prin rugăciune, poate chiar voi înșivă veți fi ghidați să reflectați asupra imensului folos duhovnicesc care l-ar aduce participarea la una din misiunile OCMC ca o modalitate directă de a răspunde chemării Domnului de a porni și de a face ucenici în toate neamurile (Mt. 28, 29). Sau, rugăciunea voastră fierbinte vă poate ghida spre a susține OCMC printr-un ajutor financiar, conform posibilităților, ajutând acei lucrători merituoși în străinătate care au răspuns chemării Domnului de a merge la seceriș.
Acum când întrăm în Post, începând o călătorie spirituală și ascetică către propria mântuire, să ne amintim chemarea lui Hristos de a ne ruga pentru ca Domnul să trimită lucrători la seceriș, pentru ca toți oamenii din lume să ajungă la cunoașterea dragostei și adevărului Său mântuitor. Vă dorim un Post binecuvântat și ne rugăm ca acesta să vă aducă dumneavoastră și familiei o recoltă spirituală bogată în acest an.
Cu părintești binecuvântări și frățească dragoste în Hristos,

† Arhiepiscop DEMETRIOS, președinte, Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America
† Mitropolit PHILIP, vicepreședinte, Arhiepiscopia Antiohiană Creștin Ortodoxă din America de Nord
† Mitropolit CHRISTOPHER, secretar, Biserica Ortodoxă Sârbă din SUA și Canada
† Mitropolit NICHOLAS de Amissos, Episcopia Americană Carpato-Rusească din SUA
† Mitropolit HERMAN, Biserica Ortodoxă în America
† Arhiepiscop NICOLAE, Arhiepiscopia Ortodoxă Română în America și Canada
† Mitropolit JOSEPH, Biserica Ortodoxă Răsăriteană Bulgară
† Mitropolit CONSTANTIN, Biserica Ortodoxă Ucrainiană în SUA
† Episcop ILIA de Philomelion, Episcopia Ortodoxă Albaneză din America

Sursa: www.mmb.ro


Contor Accesări: 964, Ultimul acces: 2026-08-25 05:01:32